"Poate face orice cu o minge de tenis". Carlos Alcaraz, elogiat de viitorul său adversar de la US Open

Carlos Alcaraz s-a calificat în turul al doilea de la US Open, după ce l-a învins în patru seturi pe Li Tu. În runda următoare, murcianul urmează să dea peste Botic van de Zandschulp, un tenismen care nu a ezitat să își exprime admirația față de cel mai tânăr lider mondial din istorie.

Alcaraz through to second round of the US Open after four-sets win over Li Tu

Sursa video: SNTV

Spaniolul Carlos Alcaraz, favoritul numărul trei al Grand Slam-ului american, a debutat cu dreptul, impunându-se cu 6-2, 4-6, 6-3, 6-1 în faţa australianului Li Tu, ocupantul locului 186 în clasamentul ATP. Carlitos a ajuns la 60 de victorii în Grand Slamuri, după doar 70 de partide disputate în turneele majore. Doar John McEnroe a reuşit, în toată istoria tenisului, să ajungă în mai puţine confruntări la 60 de succese în GS-uri.
Betano, US Open
Betano, US OpenCredit imagine: Eurosport
Toată emoția de la US Open de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
În runda următoare, Alcaraz urmează să dea peste olandezul Botic van de Zandschulp, un tenismen care a trecut în ultimele luni printr-o perioadă dificilă. După ce a fost eliminat în primul tur de la Roland Garros, batavul a recunoscut că ia în considerare retragerea din tenis, după care a început să alterneze partidele din circuitul ATP cu cele din turneele Challenger.
Van De Zandschulp a recunoscut după Grand Slam-ul din Paris că nu mai joacă tenisul cu aceeași pasiune ca în trecut, de aici și gândurile sale de retragere. Olandezul pare însă că se "recalibrează", din moment ce joacă la unul dintre cele mai bune turnee ale anului, unde a obținut deja și o victorie.
Citește și:

van de zandschulp, doar cuvinte de laudă la adresa lui alcaraz

Înainte de confruntarea din ziua a 4-a de la US Open în fața lui Alcaraz, tenismenul clasat pe locul 74 în ierarhia ATP a vorbit la superlativ despre cel mai tânăr lider mondial din istorie. Van De Zandschulp s-a arătat uimit de ce reușește ibericul să facă pe teren și de modul în care abordează partidele de tenis.
"Va fi un meci grozav, pentru că el e unul dintre cei mai buni jucători din lume. Poate face orice cu o minge de tenis. Nu știi la ce să te aștepți, într-un sens pozitiv, pur și simplu va trebui să joc.
E distractiv să joci împotriva sa, pentru că variază foarte mult (n.r. în joc) și asta îmi place. Abia aștept meciul", a spus olandezul, potrivit Punto de Break.
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 26 august - 8 septembrie 2024.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo