Carlos Alcaraz trece de Sinner după un meci maraton și e în penultimul act! Cum arată tabloul semifinalelor la US Open

Carlos Alcaraz a obținut joi dimineață calificarea în semifinale la ultimul turneu de Grand Slam al anului, după ce a trecut de Jannik Sinner în 5 seturi.

Spain's Carlos Alcaraz reacts during his 2022 US Open Tennis tournament men's singles Round of 16 match against Croatia's Marin Cilic

Credit imagine: Getty Images

Carlos Alcaraz, cel mai bine clasat jucător rămas în concurs, a obținut ultimul bilet spre semifinalele de la US Open, după ce l-a învins pe favoritul numărul 11, Jannik Sinner, cu scorul de 3-6, 7-6 (7), 7-6 (0), 5-7, 3-6, la capătul unui meci care a durat 5 ore și 18 minute de joc.
În setul inaugural, Carlos Alcaraz a fost de fiecare dată stăpân pe situație și deși și-a cedat serviciul o dată, ibericul a returnat fantastic și a obținut trei break-uri pentru a câștiga destul de lejer manșa inaugurală.
În schimb, italianul a preluat conducerea în setul secund și a obținut primul break-ul, dar nu a fost capabil să păstreze avantajul până la final, astfel că manșa a intrat în prelungiri. La tiebreak, Sinner a salvat o minge de set și s-a impus cu 9-7, pentru a egala situația la seturi.
Setul 3 a început echilibrat, fiecare sportiv câștigând pe propriul serviciu primele game-uri. Alcaraz a făcut primul break și s-a distanțat pe tabelă (2-4), dar Sinner a revenit rapid și, după 3 game-uri consecutive, a preluat conducerea.
Setul a ajuns din nou în prelungiri, după ce sportivii au reușit câte un break. În tiebreak, italianul nu i-a dat nicio șansă lui Alcaraz, câștigând cu 7-0 și apropiindu-se la un set de victorie.
În cel de-al patrulea set, Sinner a fost permanent la conducere. Spaniolul, cap de serie nr. 3, a reușit să egaleze abia la 5-5, după un break, iar apoi a preluat conducerea pe tabelă cu un game câștigat la 0. Italianul ar fi putut trimite încă o dată setul în prelungiri, dar a pierdut pe propriul serviciu, iar Alcaraz a egalat, ducând meciul în decisiv.
În setul 5, partida a continuat după scenariul obișnuit, cei doi sportivi trecând alternativ pe la conducere. Spaniolul a reușit să se desprindă, egalând la 3-3 și apoi, adjudecându-și ultimele 4 game-uri ale partidei, a câștigat meciul, calificându-se în prima semifinală de Grand Slam din carieră.
CITEȘTE ȘI:

Ruud - Khachanov și Tiafoe - Alcaraz, semifinalele de la US Open 2022

În prima semifinală se vor duela Casper Ruud, capul de serie numărul 5, și Karen Khachanov, favoritul numărul 27. Norvegianul a trecut la New York de Edmund, Van Rijthoven, Paul, Moutet și Berrettini, cedând 4 seturi, în timp ce rusul i-a învins pe Kudla, Monteiro, Draper, Carreno-Busta și Kyrgios, cedând 7 seturi.
Casper Ruud și Karen Khachanov s-au întâlnit până în prezent o singură dată, pe zgura de la Roma în 2020, atunci când norvegianul s-a impus în turul inaugural în 3 seturi.
În ceea ce privește duelul din cealaltă semifinală, Frances Tiafoe și Carlos Alcaraz s-au mai înfruntat o dată, americanul câștigând atunci, în 2021, la Barcelona, pe zgură, în două seturi.
De-a lungul competiției de la Flushing Meadows, Tiafoe a trecut de Giron, Kubler, Schwartzman, Nadal și Rublev, cedând un singur set, în timp ce spaniolul i-a eliminat până acum pe Baez, Coria, Brooksby, Cilic și Sinner.
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, este programat în perioada 29 august - 11 septembrie și va fi transmis în direct și în exclusivitate de Eurosport și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo