Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ce a făcut Rafa Nadal la o zi după succesul lui Carlos Alcaraz la US Open! Decizia luată de "Matador"

Irina Aldea

Actualizat 12/09/2022 la 21:18 GMT+3

Rafael Nadal a fost în mod surprinzător eliminat în optimile de finală de la US Open, ibericul spunând că își va lua o pauză de la tenis. "Matadorul" nu a stat prea mult pe bară și a revenit deja la antrenamente, la doar o zi după succesul fabulos al lui Carlos Alcaraz la New York.

Rafael Nadal

Credit imagine: Getty Images

Carlos Alcaraz a câștigat luni dimineață primul său titlu de Grand Slam, impunându-se în finala US Open în fața lui Casper Ruud, în 4 seturi, scor 6-4, 2-6, 7-6 (1), 6-3, după 3 ore și 20 de minute de joc. Ibericul a devenit cel mai tânăr caștigător al unui turneu de Grand Slam (19 ani și 129 de zile) de la Rafael Nadal, care s-a impus în 2005, la Roland Garros, la 19 ani și 3 zile.
În plus, în urma finalei de la Flushing Meadows, Carlos Alcaraz a urcat în fruntea clasamentului ATP, fiind noul lider mondial, cel mai tânăr din istorie, el fiind urmat în ierarhia mondială de Casper Ruud și Rafael Nadal. Cel mai titrat tenismen din istorie (ATP) a fost eliminat în optimi de către Frances Tiafoe, iar după meci a transmis că își va lua o pauză de la tenis, însă nu a precizat cât timp va sta pe bară.
CITEȘTE ȘI:

Ce a făcut Rafa Nadal la o zi după succesul lui Carlos Alcaraz la US Open

Se pare că la doar câteva ore de la succesul incredibil obținut de Carlos Alcaraz la US Open, Rafael Nadal a revenit pe teren pentru antrenament. Spaniolul ajuns la 36 de ani nu mai are nimic de pierdut acum. După ce a primit vești liniștitoare de la soția sa și după ce și-a acordat puțină odihnă, Nadal a revenit la antrenamente pe terenurile din apropierea casei sale din Manacor.
Următorul meci pentru Nadal este programat la Londra, pentru Laver Cup (23-25 septembrie). Nu este clar dacă va juca la simplu sau la dublu. După Laver Cup, programul său nu este cunoscut cu adevărat, cu excepția turneului Masters 1000 de la Paris. Nu ar fi surprinzător dacă Rafa și-ar face apariția într-un turneu de pregătire pentru Bercy, mai ales că are șansa de a termina sezonul 2022 pe locul 1 ATP.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo