Novak Djokovic are șanse minime să participe la US Open în acest an, în condițiile în care intrarea în Statele Unite ale Americii se poate face doar pe baza unui certificat de vaccinare anti Covid-19.
Deși legile sunt clare și nu îi acceptă pe cei care se prezintă la intrarea în țară doar cu un test negativ, senatorii americani s-au revoltat, cerând ca fostului lider ATP să îi fie permis accesul pe teritoriul SUA pentru competiția de Grand Slam de la New York.
Senatorul Drew Springer a notat pe contul său de Twitter că și Djokovic ar putea intra în America, așa cum o fac mulți imigranți care pătrund ilegal în țară, menționându-l pe Joe Biden drept principalul vinovat pentru această situație.
US Open
Medvedev a vorbit despre interzicerea lui Djokovic la US Open! Opinia sugestivă a liderului mondial
ACUM 7 ORE
"Biden îi interzice lui Novak Djokovic să vină în Statele Unite pentru a juca la US Open, dar permite milioanelor de imigranți ilegali nevaccinați să treacă granița. Hei Joe, ce zici de o altă persoană nevaccinată?", a scris Springer, care este susținut de colegul său, Rand Paul.
Acesta din urmă și-a exprimat și el, pe rețelele de socializare, sprijinul față de Novak Djokovic cu privire la participarea sa la US Open:
"Trăiască pozițiile eroice pentru libertatea medicală a campionului de la Wimbledon Novak Djokovic. Huo pentru politica neștiințifică de interzicere a intrării în Statele Unite pentru cei care au deja imunitate naturală", a notat Paul pe contul său de Twitter.
Citește și:

Djokovic speră să fie lăsat să participe la US Open

După succesul de la Wimbledon, Novak Djokovic a vorbit despre participarea sa la următoarele turnee de Grand Slam. Întrebat de reporteri despre turneul de la Flushing Meadows, sârbul a răspuns clar:
"Nu voi merge în America dacă nu am permisiunea, deoarece telenovela din Australia nu a fost deloc plăcută pentru mine. Oamenii încă sunt de părere că mi-am forțat drumul în Australia și că am încercat să vin fără hârtii, permisiuni sau scutiri. Nu este adevărat.
Asta a fost demonstrat în proces, deci nu aș merge niciodată într-o țară unde nu am permisiune să călătoresc. Mi-ar plăcea să mă întorc în Australia. Ador Australia, am avut cele mai bune rezultate de Grand Slam în acea țară.
Să sperăm că voi putea fi acolo în ianuarie, pentru că vreau să fiu acolo și vreau de asemenea să merg în New York. Vreau să fiu în America și oriunde este posibil să joc", a explicat Djokovic săptămâna trecută.
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, va avea loc în perioada 29 august-11 septembrie și va fi transmis în direct pe Eurosport și Eurosport Player.
US Open
Djokovic ar putea primi un ajutor nesperat! Congresul american cere primirea sârbului la US Open
IERI LA 07:55
Tenis
Carlos Alcaraz, record absolut în ATP! Capitolul la care îi eclipsează pe Nadal, Federer și Djokovic
04/08/2022 LA 14:02