Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Victoria lui Carlos Alcaraz, sărbătorită în orașul său natal! Reacția spaniolilor după punctul final de la US Open

Bianca Dumitru

Actualizat 12/09/2022 la 08:54 GMT+3

Carlos Alcaraz s-a impus în finala US Open, în fața lui Casper Ruud, în 4 seturi, adjudecându-și primul titlu de Grand Slam din carieră. Ibericul a fost susținut masiv de oamenii din orașul său natal, care au putut urmări meciul într-una dintre piețele din El Palmar.

Rezumatul finalei Alcaraz - Ruud, de la US Open 2022. Puncte de colecţie într-un ultim act de vis

Carlos Alcaraz a câștigat primul său titlu de Grand Slam, impunându-se în finala US Open în fața lui Casper Ruud, în 4 seturi, scor 6-4, 2-6, 7-6 (1), 6-3, după 3 ore și 20 de minute de joc.
Ibericul a devenit cel mai tânăr caștigător al unui turneu de Grand Slam (19 ani și 129 de zile) de la Rafael Nadal, care s-a impus în 2005, la Roland Garros, la 19 ani și 3 zile.
În plus, în urma finalei de la Flushing Meadows, Carlos Alcaraz a urcat în fruntea clasamentului ATP, fiind noul lider mondial, cel mai tânăr din istorie.
Spaniolul a fost urmărit, pe tot parcursul duelului cu Ruud, de către oamenii din orașul său natal, El Palmar, din regiunea Murcia.
Citește și:

Atmosferă senzațională în orașul natal al lui Carlos Alcaraz

Victoria lui Carlos Alcaraz i-a entuziasmat pe iberici și a făcut ca orașul natal al sportivului să vibreze. Oamenii din El Palmar au putut urmări meciul din finala US Open pe un ecran uriaș dintr-una dintre piețele orașului.
Primarul din Murcia, Jose Antonio Serrano a vrut să le ofere această oportunitate pentru că și-a dorit ca Alcaraz să simtă sprijinul comunității din care provine.
"Carlos Alcaraz trebuie să simtă încă o dată puterea pământului său și a compatrioților săi pentru a deveni numărul 1 în clasamentul ATP și a câștiga primul său turneu de Grand Slam", a transmis edilul.
Deși partida s-a încheiat în jurul orei 2 dimineața, oamenii nu au plecat din piața în care a fost transmis meciul și au avut o reacție nebună în momentul în care favoritul lor a reușit punctul final.
picture

Așa au sărbătorit oamenii din orașul natal al lui Carlos Alcaraz victoria de la US Open

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo