Alcaraz - Djokovic, "finala din semifinale" de la US Open. Verdictul lui Mats Wilander: "A arătat că nu poate!"
Semifinala de la US Open dintre Carlos Alcaraz și Novak Djokovic este considerată de mulți drept "finala din semifinale", o confruntare între prezentul și viitorul tenisului și cel mai mare tenismen din istorie. Iar Mats Wilander, fost lider ATP și câștigător a șapte turnee de Grand Slam, a oferit un verdict tranșant înaintea duelului.
Novak Djokovic - Taylor Fritz - US Open Rezumat
Sursa video: Eurosport
"Novak a demonstrat că nu este suficient de bun pentru a-i învinge pe Carlos Alcaraz și Jannik Sinner, a arătat că nu poate. Dar ne-a arătat că este al treilea cel mai bun jucător din lume, dacă îl poate învinge pe Taylor Fritz", a declarat suedezul pentru Eurosport.

Betano, US Open 2025
Credit imagine: Eurosport
Toată emoția de la US Open de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
În continuare, Wilander s-a arătat fascinat de modul în care Alcaraz a dominat turneul de la New York, ajungând în semifinale fără să piardă set: "Carlos Alcaraz joacă cel mai bun tenis pe care l-am văzut vreodată. Se mișcă incredibil de bine, parcă citește jocul incredibil de bine.
Se mișcă repede și pare să aibă mult mai mult timp decât adversarul său. Servește bine și, când face asta, nu mai e loc de odihnă, pentru că face totul atât de bine. Este foarte rapid la fileu, iar loviturile pe care le execută cu forehand-ul sunt uneori incredibile, poate ajunge oriunde cu ele", a spus Wilander.
CITEȘTE ȘI:
- Spaniolii fac scut în jurul lui Carlos Alcaraz: "Acest gest nu e lipsit de respect față de nimeni"
- Djokovic a explicat cearta cu arbitrul meciului cu Fritz de la US Open: "N-am făcut-o de distracție"
Mats Wilander, fascinat de Alcaraz, îl subevaluează pe Novak Djokovic la US Open
Suedezul a continuat cu o radiografie amănunțită a progreselor ibericului: "Trebuie să joci mai rapid decât el pentru a-l învinge, pentru că dacă joci în ritmul lui, nu-l vei învinge pe Carlos Alcaraz. Mișcările lui sunt nebunești – este foarte rapid și echilibrat și are mâini foarte bune când joacă în colțuri. Zâmbește pe tot parcursul meciurilor. Primul său serviciu este mai bun, ia decizii mai bune, nu mai încearcă lovituri nebunești. Este foarte rapid și, per total, Carlos Alcaraz este un jucător complet".
Wilander a subliniat și ritmul amețitor în care Alcaraz își ridică nivelul: "A jucat cu adevărat uimitor. Se mișcă extrem de bine, lovește mingea grozav și forehand-ul lui funcționează perfect. Și-a îmbunătățit serviciul atât de mult încât trebuie să evoluezi la nivel maxim ca să ai o șansă. Jiri Lehecka a făcut asta pe alocuri, dar nu a fost suficient. Carlos nu va da nimic gratis. Joacă din ce în ce mai bine de la un tur la altul și cred că va fi și mai bun în fiecare următor meci. Va fi foarte greu să-l bați".
În paralel, suedezul a remarcat și nivelul tot mai ridicat al celor doi lideri din tenisul mondial masculin: "Alcaraz și Sinner au jucat meciuri foarte similare, deoarece amândoi au decis să se concentreze mai mult. Alcaraz m-a impresionat pe tot parcursul turneului, dar Jannik Sinner m-a impresionat ieri împotriva lui Bublik. Amândoi joacă extraordinar și vom avea parte de niște ultime zile uimitoare ale acestui turneu".
Entuziasmul lui Wilander pentru Alcaraz vine însă cu o omisiune semnificativă: în fața spaniolului va sta un campion cu experiență nemăsurată. Novak Djokovic are patru titluri la US Open (2011, 2015, 2018 și 2023) și două decenii de performanță la cel mai înalt nivel. La "directe", Novak Djokovic conduce cu 5-3.
Ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, se joacă în perioada 24 august - 7 septembrie și e transmis în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/6944.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2203.png)
4
64
2
6
77
6
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)