Auger-Aliassime a mai produs o surpriză la US Open, după Zverev! L-a învins a doua oară pe omul în fața căruia pierduse 8 meciuri

După ce l-a învins pe Alexander Zverev în turul al treilea, Felix Auger-Aliassime a mai produs o surpriză la US Open și l-a eliminat în optimi pe Andrey Rublev, omul în fața căruia cedase de opt ori în carieră.

US Open 2025 se vede în direct pe Eurosport și HBO Max, în perioada 24 august - 7 septembrie

Sursa video: Eurosport

Felix Auger-Aliassime, cap de serie numărul 25 și semifinalist la US Open în 2021, s-a calificat luni în sferturile de finală, după ce l-a învins pe favoritul numărul 15, Andrey Rublev, cu scorul de 7-5, 6-3, 6-4, la capătul unui meci care a durat două ore și 17 minute de joc.
Casa Pariurilor, US Open 2025

Casa Pariurilor, US Open 2025

Credit imagine: Eurosport

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Acesta este primul sfert de finală la un turneu de Grand Slam din 2022 pentru canadianul aflat pe locul 27 ATP și al patrulea sfert de finală la turneele majore. Avea un bilanț de 1-8 împotriva lui Andrey înainte de acest meci, dar nimic nu l-a putut opri.
CITEȘTE ȘI:

Felix Auger-Aliassime l-a eliminat și pe Rublev, după ce-l scosese din calcule pe Zverev la US Open

Aceasta a fost doar a doua lui victorie (2-8) în 10 meciuri împotriva lui Rublev, care nu a reușit să treacă niciodată de faza sferturilor de finală la turneele de Grand Slam. Pentru Felix Auger-Aliassime urmează duelul din sferturi cu Alex De Minaur, favorit numărul 8.
"Este prima dată când joc pe Arthur Ashe după câțiva ani. Mă simt chiar mai bine decât prima dată. Cred că prima dată, la 21 de ani, eram într-o perioadă ascendentă. Am avut câteva eșecuri, accidentări, probleme de încredere... să revin pentru a doua oară în sferturile de finală aici, mă simt mult mai bine. Simt că merit mai mult. Savurez fiecare moment aici", a transmis Auger-Aliassime la interviul de pe teren.
Ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, se joacă în perioada 24 august - 7 septembrie și e transmis în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo