Carlos Alcaraz, peste Novak Djokovic, Rafa Nadal sau Roger Federer, la aceeași vârstă! Borna atinsă după titlul de la US Open
Carlos Alcaraz este marele campion de la US Open 2025, după victoria din finala disputată împotriva rivalului Jannik Sinner. Spaniolul i-a depășit pe Novak Djokovic, Rafa Nadal și Roger Federer la numărul de titluri de Grand Slam câștigate până la aceeași vârstă și are toate premisele să ajungă unul dintre cei mai mari din istorie.
Rezumtatul partidei Jannik Sinner - Carlos Alcaraz, din finala US Open 2025
Sursa video: Eurosport
Carlos Alcaraz l-a învins pe Jannik Sinner în finala US Open, pierzând un singur set pe tot parcursul turneului, chiar în meciul de duminică seara. Ibericul s-a impus cu 6-2, 3-6, 6-1, 6-4 și a cucerit al doilea titlu la Flushing Meadows și al 6-lea de Grand Slam al carierei (câte două la Roland Garros, Wimbledon și US Open).
Performanța e cu atât mai extraordinară cu cât a venit la vârsta de doar 22 de ani, 4 luni și 2 zile. Din acest punct de vedere, Alcaraz se situează peste tenismenii din Big 3, depășindu-l la numărul de trofee chiar pe conaționalul Rafa Nadal, care l-a și felicitat după ultimul act de la New York.
Până la aceeași vârstă, Nadal câștigase 5 turnee de Mare Șlem (4 la Roland Garros și unul la Wimbledon), anunță Marca. În același interval, Novak Djokovic și Roger Federer cuceriseră câte un singur turneu major, ambii având în palmares Australian Open, la acea vârstă.
În total, Alcaraz are în palmares 6 turnee de Grand Slam și mai e drum lung până la cei din Big 3 (Djokovic – 24 de titluri de GS, Nadal – 22 de titluri de GS și Federer – 20 de titluri de GS), însă există premise bune de a ajunge la același nivel.
Alcaraz și Sinner par să nu aibă rivali, cel puțin în viitorul apropiat, astfel că pare greu de crezut că cei doi nu-și vor împărți și următoarele trofee importante din tenis. De altfel, aceștia s-au impus în toate cele 8 turnee de Grand Slam din ultimii 2 ani, instalându-se confortabil pe primele două locuri din clasamentul ATP.
Ultimele 8 titluri de Grand Slam puse în joc în ultimii 2 ani:
- Australian Open 2024 - Jannik Sinner
- Roland Garros 2024 - Carlos Alcaraz
- Wimbledon 2024 - Carlos Alcaraz
- US Open 2024 - Jannik Sinner
- Australian Open 2025 - Jannik Sinner
- Roland Garros 2025 - Carlos Alcaraz
- Wimbledon 2025 - Jannik Sinner
- US Open 2025 – Carlos Alcaraz
US Open: Carlos Alcaraz, felicitat de foștii mari campioni din tenis și alte sporturi
Carlos Alcaraz a primit o mulțime de mesaje din partea marilor și foștilor mari campioni, atât din tenis, cât și din afara acestui sport.
"Felicitări campionului US Open, Carlos Alcaraz, care nu a putut fi oprit astăzi în rivalitatea sa captivantă cu Sinner. Adună trofee de Grand Slam – cine îi poate opri pe acești doi? Următoarea oprire: LaverCup – abia aștept", a scris marele Rod Laver.
"Paharul sus pentru Carlos Alcaraz, care a cucerit titlul de simplu masculin la USOpen pentru a doua oară", a fost mesajul lui Billie Jean King.
"În orașul care nu doarme niciodată, cred că astăzi Carlos Alcaraz nu va dormi prea mult. Campion la USOpen și noul număr 1 al lumii. Felicitări, prietene!!", i-a transmis fostul baschetbalist Pau Gasol.
Alcaraz şi-a trecut în palmares al şaselea său titlu de Mare Şlem din carieră şi al doilea la Flushing Meadows, după cel din 2022. El a mai câştigat în acest an trofeul la Roland Garros, tot după o finală cu Sinner, dar şi alte 5 trofee din categoria ATP 500 şi ATP 1000.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2210.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2203.png)
2
6
1
4
6
3
6
6
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)