La 39 de ani, Gael Monfils a intrat într-un club select din care fac parte foști jucători precum Roger Federer
Eliminat încă din primul tur la US Open, Gael Monfils a împlinit astăzi 39 de ani și a intrat într-un club select. Francezul a devenit al 4-lea jucător care la această vârstă se află în top 50 ATP.
Gael Monfils - Roman Safiullin - US Open Rezumat
Sursa video: Eurosport
Gael Monfils a fost eliminat încă din primul tur la US Open, pierzând confruntarea împotriva lui Roman Safiullin, scor 4-6, 6-2, 1-6, 6-3, 4-6.

Banner Betano
Credit imagine: From Official Website
Toată emoția de la US Open de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Pentru prima dată după 10 ani, francezul nu reușește să treacă de turul inaugural la ultimul Grand Slam al anului și va ieși, începând cu săptămâna viitoare, din top 50.
Totuși, vestea bună pentru Monfils este că astăzi, când împlinește 39 de ani, încă este clasat pe locul 49, având în vedere că următoarea actualizare a clasamentului se va face abia la finalul US Open.
Astfel, el a intrat într-un club select, cel al jucătorilor de 39 de ani care ocupă un loc în top 50. Până la Monfils, doar alți trei foști sportivi au bifat această performanță: Roger Federer, Ken Rosewall și Jimmy Connors.
De săptămâna viitoare, Monfils va ocupa, cel mai probabil, locul 53, poziție unde se află în acest moment în ierarhia live.
Monfils nu se gândește la retragere
După meciul pierdut cu Safiullin, Monfils a spus că nu are de gând să se retragă. Fostul semifinalist de la New York (în 2016) a anunțat că se va întoarce la Flushing Meadows.
Gael Monfils și-a dezvăluit obiectivul, menționând că vrea să joace până la 40 de ani și că speră să o facă la un nivel cât mai bun. Francezul a spus că va reveni la US Open indiferent dacă o va face grație clasamentului sau dacă va fi nevoit să ceară un wildcard.
"Îmi păstrez obiectivul final în minte. Să joc până la 40 de ani. Sper să fiu prezent în acest turneu grație locului meu în clasament, altfel voi cere un wild card, cum a făcut Carolina Garcia.
Mă simt capabil să ajung la 40 de ani, sincer. Nu este prea departe. Dar mai presus de toate, aș vrea să fiu competitiv. Voi face tot ce pot pentru a reuși asta. Sunt puțini sportivi care pot să performeze la un nivel bun la 40 de ani.
Așadar, aș vrea să mă descurc mai bine decât în acest turneu, dar aș vrea să fiu unul dintre cei care au performat bine până la vârsta de 40 de ani", a declarat Gael Monfils.
Ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, se joacă în perioada 24 august - 7 septembrie și e transmis în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2202.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2204.png)
4
6
1
6
4
6
2
6
3
6
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)