Rinderknech nu se sperie de duelul cu Alcaraz de la US Open! "E aproape imbatabil, dar știu ce îmi trebuie"
Carlos Alcaraz îl va înfrunta în optimile turneului de la US Open pe Arthur Rinderknech (locul 82 ATP). Înaintea partidei, francezul a vorbit despre așteptările pe care le are de la duelul cu fostul lider mondial, dând de înțeles că nu se va lăsa intimidat și că știe ce are de făcut pentru a-i pune probleme lui Carlitos.
Luciano Darderi - Carlos Alcaraz - US Open Rezumat
Sursa video: Eurosport
Carlos Alcaraz s-a calificat aseară în optimile de finală la Flushing Meadows după ce l-a învins în mod categoric pe Luciano Darderi, cu scorul de 6-2, 6-4, 6-0, la capătul unui meci care a durat o oră și 44 de minute de joc.

Betano US Open 2025
Credit imagine: From Official Website
Toată emoția de la US Open de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Ibericul îl va înfrunta pentru un loc în sferturi pe Arthur Rinderknech, ocupantul locului 82 mondial, care a trecut în turul 3 de Benjamin Bonzi (locul 51 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-3, 6-2, după două ore și 41 de minute de joc.
Alcaraz l-a mai înfruntat pe francez de trei ori până acum, de două ori pe iarbă și o dată la Wimbledon, în 2021, de fiecare dată victoria aparținându-i fostului lider mondial. Deși nu a avut prea mult succes în duelurile cu Carlitos, Rinderknech nu se teme de confruntarea de la New York.
Francezul de 30 de ani a prefațat partida cu Alcaraz, spunând că știe ce are de făcut pentru a-i pune probleme adversarului său, pe care a avut norocul de a-l întâlni de mai multe ori până acum.
Rinderknech a amintit de rezultatul pe care l-a obținut la Wimbledon în fața lui Alexander Zverev (locul 3 ATP) și a dat de înțeles că nu se va lăsa intimidat de Carlos, având foarte multă dorință de a câștiga.
Rinderknech nu e intimidat de Alcaraz, înaintea duelului de la US Open
"L-am înfruntat și pe Zverev la Wimbledon și l-am învins. I-am înfruntat pe numărul 1, numărul 2 și numărul 3 la ultimele turnee de Grand Slam. Aș prefera cu siguranță să-i înfrunt în optimile de finală decât în prima rundă, cum am făcut-o cu Jannik și Sascha.
Am norocul să-l fi înfruntat pe Alcaraz de mai multe ori înainte, așa că știu de ce am nevoie pentru a concura cu el. Este un pas uriaș, dar nu mă voi lăsa intimidat. Voi încerca să ies în evidență cu jocul meu și să dau totul pe teren.
Nu mă pot considera favorit împotriva lui Carlos, dar am aceeași voință și dorință de a merge spre victorie. Evident, va fi dificil, deoarece, împreună cu Jannik, este unul dintre cei mai buni doi din lume. Sunt aproape imbatabili, dar am reușit deja să-l deranjez puțin în trecut. Știu că îmi pot arăta talentul", a declarat Arthur Rinderknech, citat de Punto de Break.
Meciul dintre fostul lider mondial și Arthur Rinderknech (locul 82 ATP), duel pentru un loc în sferturile de la Flushing Meadows, va avea loc duminică, ora de start urmând a fi anunțată de organizatori în această seară.
Ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, se joacă în perioada 24 august - 7 septembrie și e transmis în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2202.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2203.png)
63
3
4
77
6
6
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)