Un fost jucător din top 60 ATP, suspendat pentru dopaj! A ieșit pozitiv la un test făcut la US Open

Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) a anunţat joi suspendarea provizorie a jucătorului argentinian Facundo Bagnis pentru încălcarea Programului Anticorupţie în Tenis (TACP) din cauza utilizării unei substanţe interzise, scrie EFE.

Gabriel Torje, în "Fotbalul - Povestea mea": "La Brașov am o amintire frumoasă... încă îl am acasă!"

Sursa video: Eurosport

Bagnis, în vârstă de 35 de ani, a fost suspendat în urma deciziei sale de a se supune unei suspendări provizorii voluntare. Jucătorul, care a atins locul 55 în clasamentul ATP la simplu, cel mai bun din carieră, în noiembrie 2016, a furnizat o mostră în timpul competiţiei de la turneul de calificare US Open, pe 18 august 2025.
Mostra conţinea hidroclorotiazidă, o substanţă interzisă de TACP şi aparţinând clasei de medicamente diuretice (pastile care provoacă eliminarea apei prin urină).
Pe durata suspendării, jucătorului "i se interzice să joace, să se antreneze sau să participe la orice eveniment de tenis aprobat de membrii ITIA (ATP, ITF, WTA, Tennis Australia, Federaţia Franceză de Tenis, Wimbledon şi USTA) sau de orice asociaţie naţională".
Timpul executat sub suspendarea provizorie va fi luat în considerare la orice sancţiune viitoare, a indicat ITIA.
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo