Zverev, sincer după un nou rezultat dezastruos! "De îndată ce am întâlnit un jucător bun, am pierdut imediat"

Pentru al doilea Grand Slam consecutiv, Alexander Zverev nu a ajuns în a doua săptămână de concurs. Astfel, germanul a devenit primul jucător de la Rafael Nadal în 2005 care se află în top 3 și iese atât de repede din două GS-uri la rând, iar la finalul partidei cu Felix Auger-Aliassime a încercat să găsească explicații, dând de înțeles prin discurs că nu are încredere în jocul său.

Alexander Zverev - Felix Auger-Aliassime - US Open Rezumat

Sursa video: Eurosport

Alexander Zverev a fost eliminat în mod surprinzător încă din turul al 3-lea la US Open de Felix Auger-Aliassime, noaptea trecută, după aproape patru ore de joc.
Casa Pariurilor US Open 2025

Casa Pariurilor US Open 2025

Credit imagine: From Official Website

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Aflat pe poziția a 3-a în ierarhia ATP, Alexander Zverev a obținut doar două victorii la US Open. Germanul i-a eliminat în minimul de seturi pe Tabilo și Fearnley, înainte să piardă disputa cu Felix Auger-Aliassime, scor 6-4, 6-7 (7), 4-6, 4-6.
Astfel, deși a înregistrat două semifinale la turneele premergătoare US Open (Toronto și Cincinnati), Zverev a fost eliminat din nou la un Grand Slam înaintea celei de a doua săptămâni de concurs.
În urmă cu două luni, sportivul din Germania pierdea încă din primul tur la Wimbledon, fiind eliminat de Arthur Rinderknech în cinci seturi. Ca urmare a rezultatelor înregistrate la ultimele două Grand Slam-uri ale anului, Zverev a egalat contraperformanța lui Rafael Nadal.
În 2005, ibericul devenea ultimul jucător din top 3 ATP înaintea lui Zverev care a fost eliminat în prima săptămână de concurs la două Grand Slam-uri consecutive. Atunci, Nadal era eliminat în turul al 2-lea la Wimbledon de Gilles Muller, iar la US Open ieșea în runda a 3-a, după ce pierduse confruntarea cu James Blake.

Explicațiile unui nou rezultat dezastruos

Încercând să găsească explicații pentru forma dezastruoasă, Alexander Zverev a arătat prin discursul său că nu are deloc încredere în jocul său.
"Am câștigat meciuri, dar au fost dificile, nu prea plăcute. Au fost câștigate mai mult prin muncă grea decât printr-un tenis bun. De îndată ce am întâlnit un jucător bun, am pierdut imediat. Nu intri într-un meci cu multă încredere când știi că, de îndată ce joci împotriva unui jucător bun, vei avea probleme", a declarat germanul.
În plus, Zverev și-a făcut autocritica, spunând că reverul său a fost complet inexistent.
"Felix a jucat, în general, mai bine decât mine. Eu nu am jucat bine, nu am avut un turneu bun. Nu am avut absolut niciun simț al mingii, nici măcar în primele două meciuri. Am încercat să fiu agresiv, dar nu a funcționat. Reverul meu a fost complet inexistent săptămâna aceasta", a mai spus Zverev.
Deși nu a obținut rezultatele pe care le spera la US Open, Alexander Zverev are șanse mari să rămână pe poziția a 3-a și după turneu. Singurii care îl pot întrece pe german sunt Fritz și Djokovic, ei fiind nevoiți să câștige competiția pentru a urca peste Zverev în clasament.
Ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, se joacă în perioada 24 august - 7 septembrie și e transmis în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo