#6 ATP, eliminat de la US Open, dar uluit de jocul puştiului care l-a învins: "Nimeni nu a înțeles încă pe deplin nivelul la care se află"
Publicat 06/09/2026 la 12:05 GMT+3
Flavio Cobolli, al 6-lea jucător al lumii şi cap de serie numărul 5 la US Open, a pierdut în faţa tânărului Alexander Blockx, dar nu a căutat scuze în problemele fizice avute. Dimpotrivă, italianul s-a declarat uluit de calitatea jocului oponentului, căruia îi prevede un viitor mare.
Alexander Blockx - Flavio Cobolli - US Open Rezumat
Sursa video: Eurosport
Flavio Cobolli a ajuns la US Open din 2026 plin de încredere, câștigându-și reputația de pretendent la un titlu major după finala din primăvară, de la Roland Garros. Cu toate acestea, l-a întâlnit pe un Alexander Blockx inspirat, care, la doar 21 de ani, își propune să revoluționeze circuitul.
Belgianul a pierdut primul set, dar nu doar că s-a mobilizat exemplar după acest moment, dar nu i-a mai dat vreo şansă numărului 6 mondial, pe care l-a învins cu 6-7, 6-3, 6-0, 6-3.
Al 28-lea favorit al circuitului a reuşit 17 aşi, a câştigat 86% din punctele jucate cu primul serviciu, deşi a avut în faţă unul dintre cei mai buni jucători la retur, şi a trimis nu mai puţin de 41 de lovituri direct câştigătoare (doar 30 de neforţate). Evoluţia lui Blockx l-a determinat pe însuși Cobolli să-și pună la îndoială adevăratul nivel și potențial.
"Primul meu sentiment este că sunt foarte trist în legătură cu performanța mea. Cred, însă, că am înfruntat un jucător incredibil. Cred că niciunul dintre noi nu a înțeles încă pe deplin nivelul la care se află Alexander.
Este un tip grozav și un jucător incredibil. E foarte dificil să joci împotriva lui şi, chiar dacă astăzi cred că energia mea a fost puțin mai scăzută decât de obicei, am dat peste un jucător grozav", a spus Cobolli în conferinţa de presă.
Cobolli, lipsit de vlagă în partida cu Blockx, din turul 3 de la US Open
Performanțele lui Flavio Cobolli la Wimbledon și mai ales la Roland Garros, precum și nivelul ridicat de joc demonstrat la Cincinnati, s-au dovedit a fi o sabie cu două tăișuri, italianul având o lipsă totală de energie împotriva lui Blockx, ceea ce l-a "condamnat" practic, în faţa unui jucător care a evoluat la cel mai înalt nivel.
Încă din setul al doilea al meciului a devenit clar că ceva nu a fost în regulă cu Cobolli, acesta mişcându-se mai greu decât de obicei. Italianul este unul dintre jucătorii care au jucat cele mai multe meciuri până acum în acest sezon, un total de 53, lucru care s-ar putea să-și fi pus amprenta asupra rezultatului de aseară.
"Poate că lipsa de energie se datorează faptului că am jucat atât de multe meciuri. E foarte greu să joci aici. E cald, iar astăzi, în plus, terenul a fost foarte zgomotos, așa că poate nu am reușit să-mi mențin concentrarea deplină în timpul meciului.
Nu știu exact de ce s-a întâmplat. Este ceva ce trebuie să discut și cu echipa mea. Poate că am fost puțin mai nervos decât de obicei, chiar și cu propria mea echipă. Dar așa e tenisul. Nu poți ieși mereu pe teren simțindu-te 100%. Așa a fost astăzi și trebuie să accept", a spus Cobolli, care, deşi vizibil afectat fizic, nu a vrut să pună prea mult accentul pe acest lucru, pentru a nu ştirbi din victoria belgianului.
Flavio Cobolli va încerca să se recupereze cât mai repede posibil după această dezamăgire, deoarece lunile următoare ar putea fi cruciale în căutarea unui loc la Turneul Campionilor 2026.
De partea cealaltă, pentru un loc în sferturi, Blockx va da piept cu Francisco Cerundolo, care la rândul său a reuşit o surpriză, trecând în decisiv de Taylor Fritz, după un meci dramatic. Belgianul şi argentinianul vor fi pentru a doua oară faţă în faţă, după ce în primăvară s-au întâlnit la Madrid, pe zgură. Deşi suprafaţa roşie e favorita sud-americanului, tânărul Blockx s-a impus, scor 7-6, 6-2.
Blockx a devenit al doilea jucător din Belgia care elimină unul dintre primii 5 capi de serie la un Grand Slam, după Olivier Rochus (în 2004, contra lui Carlos Moya).
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 30 august - 13 septembrie.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo