Jannik Sinner și Carlos Alcaraz, față în față cu istoria la US Open! Performanța pe care nimeni nu a reușit-o vreodată
Eurosport on GoogleDuminică, Jannik Sinner s-a retras de la Cincinnati, astfel că liderul mondial și Carlos Alcaraz, marele său rival, vor participa la US Open fără să dispute nici măcar unul dintre cele două turnee Masters premergătoare. Dacă unul dintre cei doi va câștiga trofeul, atunci vom asista la o situație unică în istorie.
Jannik Sinner & Carlos Alcaraz
Credit imagine: Getty Images
Din păcate, competiția de la Cincinnati va fi a 2-a consecutivă de tip Masters fără Jannik Sinner și Carlos Alcaraz la start. Italianul a evoluat ultima dată la Wimbledon, în vreme ce problema medicală a spaniolului este una mai veche, el recuperându-se după ce s-a accidentat în urmă cu patru luni la Barcelona.
Astfel, Jannik Sinner și Carlos Alcaraz vor sosi la US Open fără meci jucat în sezonul de hard nord-american. Chiar și așa, ei pornesc ca favoriți la cucerirea trofeului, iar dacă unul dintre cei doi va câștiga competiția, atunci vom asista la o situație unică în istoria tenisului. Începând cu anul 1990, cel în care au fost introduse turneele de tip Masters, niciun sportiv care a ratat atât Open-ul Canadei, cât și cel de la Cincinnati nu a reușit să câștige ultimul Grand Slam al anului.
- Jannik Sinner a câștigat US Open în 2024, în vreme ce Carlos Alcaraz și-a trecut anul trecut trofeul în palmares.
Jannik Sinner s-a retras de la Cincinnati
Jannik Sinner s-a retras de la Mastersul de la Cincinnati în urmă cu doar câteva minute organizatorii postând un anunț oficial pe pagina oficială de X a turneului. "Jannik Sinner s-a retras de la Cincinnati Open din cauza unei accidentări la genunchiul drept. Îi dorim multă sănătate campionului nostru din 2024 și abia așteptăm să te revedem anul viitor!", au transmis organizatorii.
Echipa și campionul italian au făcut alegerea prudentă, iar ședințele de fizioterapie la vor continua. Numărul 1 mondial nu va participa, așadara, la Mastersul 1000 de la Cincinnati, iar acum își va îndrepta atenția direct către US Open.
Plecarea spre Ohio era programată pentru acest weekend, însă o problemă la genunchi, cel mai probabil cauzată de suprasolicitare, i-a determinat pe Jannik și echipa sa să-și schimbe planurile. Sinner și-a reluat antrenamentele în urmă cu câteva săptămâni, testându-se direct pe hardul de la Monte Carlo, după turneul de la Wimbledon, disputat pe iarbă.
Problema nu pare să fie una gravă, însă tratamentul va trebui să continue în următoarele zile. Prelungirea perioadei de terapie ar trebui să-i ofere echipei și jucătorului liniștea necesară pentru a-și putea propune câștigarea titlului la US Open, trofeu care i-a scăpat anul trecut în fața lui Carlos Alcaraz.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)