LIVEBLOG US Open, ziua 10 | Pegula - Sabalenka, prima semifinală la feminin. Shelton l-a învins pe Alcaraz
Eurosport on GoogleMarți s-au disputat primele sferturi de finală ale actualei ediții de la US Open. Cel mai interesant se anunța confruntarea dintre Carlos Alcaraz și Ben Shelton, programată ultima pe Arena Arthur Ashe, iar aceasta nu a dezamăgit. "Big Ben" s-a calificat în penultimul act, după o bătălie epică, iar americanii sunt siguri că vor avea un reprezentant în finală.
La severa advertencia a Alcaraz sobre Shelton y su gran amenaza en cuartos: "Es el momento perfecto"
Credit imagine: Getty Images
UPDATE Ben Shelton s-a calificat în semifinale la US Open, după o bătălie epică, de 5 seturi, cu dublul campion Carlos Alcaraz, scor 6-7, 6-1, 6-3, 1-6, 7-6. Vorbim de partida care s-a încheiat cel mai târziu în toată istoria US Open (3 şi jumătate dimineaţa, la New York).
În semifinale vom avea parte de un duel între doi jucători care au avut parte de partide epuizante. Asta pentru că adversarul lui Shelton va fi Frances Tiafoe, care a revenit de la 0-2 la seturi şi break în spate pentru a se impune în tie-breakul decisivului cu Alex Michelsen (5-7, 3-6, 7-5, 6-3, 7-6, după 4 ore şi 41 de minute). "Big Ben" îl conduce cu 3-1 la directe, dar va conta mult cine se va recupera mai bine după partidele maraton de azi. Cert e că va fi un american în finală.
UPDATE Jessica Pegula s-a calificat pentru a 3-a oară la rând în semifinale la US Open după ce a câştigat un meci nebun cu Emma Navarro. A treia favorită a revenit de la set pierdut şi de la break în spate în decisiv pentru a se impune cu 3-6, 6-4, 6-3. În semifinale, americanca o va întâlni din nou pe Aryna Sabalenka.
Va fi a 3-a oară la rând când Pegula şi Sabalenka sunt faţă în faţă la US Open. În 2024, americanca a pierdut finala contra liderului mondial, iar în 2025 a fost eliminată în semifinale.
UPDATE: Condus cu 0-2 și 4-5, moment în care Alex Michelsen servea pentru câștigarea meciului, Frances Tiafoe a reușit o revenire impresionantă și s-a impus cu rezultatul final de 5-7, 3-6, 7-5, 6-3, 7-6 (4). El revine în semifinale la US Open după o pauză de doi ani și va încerca să ajungă în premieră într-o finală de Grand Slam.
UPDATE: Aryna Sabalenka a fost la un pas de eliminare, dar și-a demonstrat încă o dată forța mentală într-un meci dramatic la US Open. Liderul mondial a revenit de la 2-4 în setul decisiv și a supraviețuit duelului cu Linda Noskova, campioana de la Wimbledon, impunându-se cu 7-6 (1), 3-6, 7-6 (7), la capătul unui meci nebun care a durat două ore și 22 de minute de joc. Bielorusa o va înfrunta în penultimul act pe câștigătoarea dintre Jessica Pegula, favorita numărul 3, și Emma Navarro, cap de serie numărul 26.
Știre inițială
În noaptea de luni spre marți s-a încheiat faza optimilor de finală ale US Open, urmând ca sferturile să înceapă astăzi. Organizatorii au anunțat programul, iar toate cele patru partide vor avea loc în Arena Arthur Ashe.

Casa Pariurilor.
Credit imagine: Eurosport
Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Spectacolul va începe la ora 18:30, atunci când Aryna Sabalenka va încerca să facă un nou pas în drumul spre al 3-lea titlu consecutiv la Flushing Meadows. Ea o va întâlni pe Linda Noskova, campioană la Wimbledon și aflată la cel mai bun parcurs al carierei la US Open. Cele două s-au întâlnit de două ori în trecut, cel mai recent la Indian Wells 2026. În ambele partide s-a impus bielorusa în minimul de seturi.
După ce meciul dintre cele două se va încheia și nu mai devreme de ora 20:00, va avea loc primul sfert de finală de pe tabloul masculin. Frances Tiafoe, care speră să își egaleze cel mai bun rezultat la un Grand Slam, îl va întâlni pe Alex Michelsen, singurul care nu a pierdut set în proba masculină la actuala ediție. Tiafoe s-a impus în ambele meciuri directe cu 2-0.
Ben Shelton - Carlos Alcaraz, capul de afiș al zilei
Al 2-lea duel al zilei 100% american de la US Open nu va începe mai devreme de ora 02:00. Jessica Pegula, cea care a eliminat-o pe Sorana Cîrstea, o va întâlni pe Emma Navarro, care după ceva timp pare capabilă să revină la forma de odinioară. Pegula a trecut de sferturi la precedentele două participări la US Open, în vreme ce a atins faza semifinalelor o singură dată, în 2024. Ocupanta locului trei în lume conduce la general cu 4-0.
În cele din urmă, Ben Shelton și Carlos Alcaraz se vor duela într-un meci ce se anunță spectaculos. Americanul s-a calificat o singură dată în semifinale la US Open, în 2023, în vreme ce spaniolul are ca obiectiv apărarea trofeului. Ora estimativă de start a partidei este 03:30. Ibericul conduce cu 3-0 în meciurile directe.
Programul zilei în Arena Arthur Ashe:
- Sabalenka - Noskova, ora 18:30.
- Tiafoe - Michelsen, nu mai devreme de ora 20:00.
- Pegula - Navarro, nu mai devreme de ora 02:00.
- Shelton - Alcaraz.
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 30 august - 13 septembrie.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2209.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2203.png)
65
6
6
1
710
77
1
3
6
67
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)