Povestea US Open 2026! Medicii i-au dat 5% șanse de supraviețuire și acum se va duela cu Medvedev după ce a produs o uriașă surpriză în primul tur

Eurosport on Google

Sebastian Gorzny a produs o surpriză uriașă la US Open. Aflat în afara top 700, el l-a învins pe Raphael Collignon în primul tur și urmează să se dueleze cu Daniil Medvedev. Povestea americanului este incredibilă, având în vedere că în 2019 a fost la un pas de moarte și a stat mai multe zile în comă. Un miracol este și că tatăl său l-a găsit târziu în noapte având convulsii, salvându-i viața.

Sebastian Gorzny

Credit imagine: Getty Images

Una dintre marile surprize ale primului tur la US Open a avut loc luni. Sebastian Gorzny, aflat pe locul 731 în clasamentul ATP, l-a învins pe Raphael Collignon, numărul 38 mondial, la finalul unui meci palpitant. Beneficiarul unui wild-card a salvat cinci mingi de meci, a revenit de la 2-6 în tie-break-ul ultimului set și s-a calificat în runda secundă cu scorul final de 3-6, 6-3, 3-6, 6-3, 7-6 (9).
Banner Casa Pariurilor

Banner Casa Pariurilor

Credit imagine: Eurosport

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
De menționat că Sebastian Gorzny a debutat în circuitul ATP abia în urmă cu o săptămână, când a trecut de calificări la Winston-Salem și mai apoi a fost învins de Cruz Hewitt, fiul fostului lider mondial Lleyton. Astfel, el a depășit deja toate așteptările la US Open și este recompensat cu un duel de gală împotriva lui Daniil Medvedev, fost lider mondial și campion la Flushing Meadows în 2021.
După succesul cu Raphael Collignon, toată lumea a început să se întrebe cine este acest Sebastian Gorzny, un sportiv de 22 de ani al cărui nume nu spunea nimic înainte de actuala ediție de la US Open. Căutând în trecutul său, aflăm că povestea lui este cu adevărat impresionantă și nu a fost departe ca viața acestuia să se încheie prematur.

Sebastian Gorzny a fost la un pas de moarte! El a stat în comă timp de patru zile

În 2019, la competiția USTA U16 din Kalamazoo, un oraș din statul Michigan, Sebastian Gorzny, care pe atunci avea 15 ani, a trecut printr-un moment critic. Condus cu 0-5 în meciul din turul al doilea, el a abandonat după ce nu se mai putea mișca pe teren. S-a întors în camera de hotel și a încercat să se odihnească, însă în jurul orei 02:00 a început să aibă convulsii. El a avut noroc că stătea în aceeași cameră cu tatăl său, care a fost pe fază și s-a trezit.
  • Conform tennisrecruiting.net, tatăl lui Sebastian povestea la acea vreme: "E un miracol că m-am trezit. Se sufoca și avea convulsii, mi-a luat 30 de secunde să cer ajutor".
Imediat după aceea, jucătorul de tenis a fost transportat la spital, unde testele au arătat că el suferea de meningoencefalită, o infecție a creierului și a straturilor de țesut subțire care îl acoperă. Medicii au fost de părere că el a contractat un virus în momentul în care a fost înțepat de un țânțar.
Au urmat opt zile foarte complicate în care Sebastian Gorzny s-a aflat la terapie intensivă, dintre care patru în comă. Medicii le-au transmis părinților acestuia că șansele sale de supraviețuire sunt de doar 5%, după cum a dezvăluit chiar jucătorul. Printr-un miracol, el nu doar că și-a revenit, dar recuperarea a decurs destul de repede, iar în 2022 cucerea titlul în proba de juniori la dublu din cadrul Wimbledon. Acum, el se va duela cu Daniil Medvedev la US Open.
"Tatăl meu s-a trezit, a chemat ambulanța, am mers la spital. Am intrat în comă. Aveam o inflamație a țesutului cerebral, o encefalită, din cauza mușcăturii unui țânțar. Medicii le-au spus părinților mei că aveam 5% șanse să scap cu viață. Mi-au scos tuburile și le-au spus că ori respir... ori nimic. Nu era nimic ce mai puteam face. Din fericire, am început să respir când s-a întâmplat asta și am sfârșit prin a avea o recuperare completă, și destul de rapidă. Nu am rămas cu nicio sechelă pe termen lung.
Am făcut puțină terapie fizică și totul este bine. A fost o experiență foarte traumatică, mai ales pentru familia mea, deoarece eu pur și simplu am adormit și m-am trezit, eram în comă, nu am simțit mare lucru. Oricum, este ceva ce mi-a oferit o perspectivă diferită asupra vieții. Mulțumesc pentru fiecare zi în care sunt aici, pentru fiecare moment, încerc să savurez fiecare clipă. Am fost în comă patru sau cinci zile, era o infecție cerebrală.
Apoi am avut nevoie de două luni de terapie fizică. Eu mă simțeam bine, dar medicii m-au trimis să fac exerciții de mobilitate, echilibru și forță. În cele din urmă, am sfârșit prin a mă întoarce pe teren. Am avut nevoie de ceva timp pentru a reveni la nivelul meu, poate că acea întâmplare mi-a furat șase luni din progresul meu, dar iată-ne aici acum", a povestit Sebastian Gorzny, potrivit Punto de Break.
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 30 august - 13 septembrie.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo