Prețurile biletelor la US Open îi revoltă pe fani! Suma astronomică cerută pentru finala masculină

Prețurile biletelor la US Open 2026 au explodat pe platformele de revânzare. Pentru finala masculină, unele tichete sunt listate la 20.000 de dolari, în timp ce meciul demonstrativ al lui Roger Federer a ajuns să coste aproape 12.000 de dolari, spre indignarea fanilor tenisului.

Djokovic și Sabalenka vor face echipă în proba de dublu mixt la US Open 2026

Sursa video: SNTV

Prețurile biletelor la US Open 2026 au stârnit un val de nemulțumiri în rândul fanilor tenisului, după ce pe platformele de revânzare au apărut oferte care ating sume amețitoare. Cererea uriașă și numărul limitat de bilete disponibile au dus la o explozie a prețurilor, iar pentru mulți iubitori ai sportului accesul la turneul de la Flushing Meadows a devenit practic imposibil.
Fenomenul nu este unul nou în Statele Unite. Același lucru s-a întâmplat și în timpul Campionatului Mondial, când biletele au ajuns să fie revândute la prețuri exorbitante, iar acum situația se repetă și înaintea ultimului Grand Slam al sezonului.
Potrivit Tennis365, unul dintre cele mai șocante exemple este cel al meciului demonstrativ în care va evolua Roger Federer în săptămâna premergătoare US Open. Un bilet pentru acest eveniment este listat pe o platformă de revânzare la impresionanta sumă de 11.925 de dolari.
CITEȘTE ȘI:

Prețuri astronomice cerute pe platformele de revânzare a biletelor de la US Open

Nici accesul în primele zile ale competiției nu este ieftin. Pentru sesiunea inaugurală de pe stadionul Arthur Ashe, programată duminică, 30 august, cel mai ieftin bilet disponibil în zona superioară a arenei costă 427,56 dolari. În schimb, un bilet care oferă acces în întregul complex de la Flushing Meadows pe durata întregii zile este disponibil la 306 dolari.
Pe măsură ce turneul avansează, și prețurile cresc spectaculos. Un bilet revândut pentru finala feminină ajunge la aproximativ 5.800 de dolari, însă adevăratul șoc vine în cazul finalei masculine, unde unele bilete sunt listate la nu mai puțin de 20.000 de dolari.
Aceste valori au provocat reacții de revoltă în rândul fanilor, care acuză platformele de revânzare că alimentează specula și transformă participarea la unul dintre cele mai importante turnee de tenis din lume într-un lux rezervat doar unui număr restrâns de persoane.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo