Starul învins de numărul 123 ATP la US Open a clacat psihic: "M-am săturat... nu merit asta"

Eurosport on Google

Lorenzo Musetti a fost printre cei mai ghinioniști jucători din elita ATP în acest an. După ce a ratat Roland Garros și Wimbledon din cauza unei accidentări, italianul părea într-o formă bună la US Open, dar aventura sa la New York s-a terminat în turul 2, fiind învins de Dane Sweeny (123 ATP). La final, Musetti a avut un discurs plin de amărăciune, spunând că s-a săturat de probleme fizice.

Musetti in difficoltà contro Sweeny

Credit imagine: Getty Images

Lorenzo Musetti a început sezonul cu stângul, fiind obligat să se retragă din duelul cu Novak Djokovic din sferturile de finală de la Australian Open când conducea cu 2-0 la seturi, iar apoi ghinioanele s-au ținut lanț de el. Italianul a mai jucat un singur meci pe hard în primăvară, la Indian Wells, după care și-a luat o pauză mai lungă și a revenit în sezonul de zgură. Rezultatele sale au fost modeste, iar la Roma a suferit o altă accidentare, care l-a obligat să sară peste Roland Garros și Wimbledon.
Casa Pariurilor.

Casa Pariurilor.

Credit imagine: Eurosport

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Revenit pe teren în sezonul de hard din America de Nord, Musetti a arătat o formă din ce în ce mai bună de la turneu la turneu, iar la Cincinnati a ajuns până în sferturi. Ca atare, el a mers plin de încredere la US Open, unde a început cu o victorie fără emoții în fața lui Arthur Fery. Fostul număr 5 ATP avea șanse mari la un parcurs lung, însă fizicul său a cedat din nou. În duelul cu Dane Sweeny (123 ATP) din runda a doua, Musetti a câștigat primul set, dar apoi s-a simțit oribil pe teren din cauza căldurii și nu și-a mai putut reveni, pierzând în final în 4 seturi, scor 6-3, 1-6, 2-6, 2-6.

Lorenzo Musetti, devastat, după ce corpul său a cedat la US Open din cauza căldurii! Italianul a spus că s-a sărutat de problemele medicale

La conferința de presă de după meci, Musetti a explicat că a suferit o insolație și nu a putut să-și îmbunătățească starea fizică, deși a încercat toate variantele posibile. Italianul a fost un munte de tristețe, spunând că s-a săturat de aceste probleme medicale. El a subliniat că nu merită nimic din ce i se întâmplă, deoarece a făcut eforturi uriașe pentru a depăși toate accidentările și a reveni la o formă fizică optimă pentru a concura la cel mai înalt nivel. Musetti nu a ezitat să critice și organizatorii, explicând că există o diferență prea mare de temperatură între terenurile de joc și celelalte zone destinate jucătorilor la Flushing Meadows.
"Ar putea fi din cauza multor lucruri. Cu siguranță, căldura nu a ajutat. Și aerul condiționat de aici la fel: cred că temperatura este prea scăzută și există un contrast prea mare între interior și exterior. Anul acesta nu avem ocazia să ne încălzim afară și să ne aclimatizăm puțin. Cred că șocul termic a fost destul de semnificativ și ar fi putut contribui la acest disconfort.
Mă gândesc în principal la zonele în care ne încălzim, cum ar fi sala de sport, zona de fizio sau zona jucătorilor. Cred că este prea frig acolo. Nu știu. Trebuie să investighez puțin mai mult ca să găsesc un răspuns, dar îmi imaginez că a fost un fel de insolație.
Din păcate, în ciuda faptului că am luat anumite pauze, nu am reușit niciodată să-mi recapăt energia sau să găsesc un nivel acceptabil de condiție fizică. Sincer, m-am săturat să mă retrag, m-am săturat de chestiile astea. Anul acesta a fost cu adevărat o încercare.Trebuie doar să accepți și să mergi mai departe.
Nu mi-a trecut niciodată prin minte gândul de a câștiga meciul. Din păcate, nu m-am simțit mai bine după acel sentiment că nu am început bine. Până la sfârșitul meciului, cred că mă simțeam din ce în ce mai rău. Am încercat să fac tot ce am putut din punct de vedere medical și fizic pentru a găsi o soluție la ceea ce se întâmpla, dar nu am reușit. Și el a jucat, în opinia mea, un meci bun și, ca să fiu sincer, în ultimele trei seturi de astăzi e greu să vorbim despre tenis.
Practic, corpul meu nu reacționa la nimic. Gheață, încercarea de a scădea temperatura, zahăr. Când am văzut mi-am amintit de ce s-a întâmplat cu Jannik la Paris, cred că a fost o situație similară. Odată ce treci un prag, ca să zic așa, e dificil să revii la situația anterioară. Din păcate, ne împingem adesea corpul la limită, iar astăzi a fost una dintre aceste situații. Pentru mine, a fost poate prima dată când am trăit așa ceva și a fost dificil să mă recuperez.
Simt că nu merit tot ce mi se întâmplă, după eforturile pe care le fac să mă întorc și sacrificiile pe care le-am făcut în ultimele două luni. Am ratat ultimele două Grand Slam-uri. Aici nu m-am retras pentru a onora meciul și a încerca să văd dacă pot recupera niște energie. Nu am prea multe de învățat. Sper să pot găsi un fel de echilibru.
Sincer, astăzi nu cred că are prea mult de-a face cu pregătirea fizică. Este mai degrabă o chestiune de condițiile meteorologice pe care le-am avut și trebuie să le acceptăm.", a spus Musetti.
În urma înfrângerii premature de la US Open, Lorenzo Musetti va ieși aproape sigur din top 20 ATP, ceea ce e foarte dezamăgitor pentru el, întrucât la începutul anului era pe poziția a 5-a în lume și aspira mai sus.
De partea cealaltă, Dane Sweeny savurează cea mai mare victorie a carierei sale. Australianul de 25 de ani va juca pentru prima dată în carieră în turul 3 la un Grand Slam. El se va duela pentru un loc în optimi cu un alt italian, Luciano Darderi, cap de serie 21.
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 30 august - 13 septembrie.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo