LIVEBLOG US Open, ziua 15 | Zverev l-a învins pe Shelton în patru seturi și este campion la US Open

Eurosport on Google

Alexander Zverev - Ben Shelton este marea finală masculină de la US Open 2026, iar confruntarea se anunță foarte spectaculoasă, ambii combatanți fiind în mare formă. Conform programului anunțat de organizatori, meciul cu trofeul pe masă de la Flushing Meadows va începe azi, la ora 21:00 a României. Shelton are ocazia de a deveni primul american care câștigă un Grand Slam după 23 de ani.

Ben Shelton l-a învins pe Frances Tiafoe și este în finala US Open 2026

Sursa video: Eurosport

UPDATE: Alexander Zverev a câștigat titlul la US Open, învingându-l pe Ben Shelton cu scorul de 6-3, 7-6 (2), 5-7, 6-2. Sportivul din Germania reușește să pună mâna pe al 2-lea trofeu de Grand Slam al carierei, după cel adjudecat acum câteva luni la Roland Garros. Ocupantul locului secund în lume se apropie periculos de Jannik Sinner în clasamentul ATP.
UPDATE: Germanul reușește un nou break și va servi la 5-2 pentru câștigarea partidei!
UPDATE: Alexander Zverev reușește break-ul în primul game al setului cu numărul patru.
UPDATE: Ben Shelton câștigă setul al 3-lea! El reușește break-ul la 6-5 și prelungește finala cu Alexander Zverev de la US Open.
UPDATE: Alexander Zverev salvează o minge de break și mai apoi egalează la trei.
UPDATE: Alexander Zverev este foarte aproape de titlu! Germanul câștigă tie-break-ul celui de-al 2-lea set cu Ben Shelton, scor 7-2, și conduce cu 2-0 în finala de la US Open.
UPDATE: Shelton scapă dintr-un game complicat și egalează la 6. Avem tie-break în setul al 2-lea.
UPDATE: Se merge cu serviciul în setul secund. Scorul este 4-4.
UPDATE: Alexander Zverev câștigă primul set al finalei cu Ben Shelton de la US Open! Germanul se impune cu scorul de 6-3 după o dublă greșeală a americanului.
UPDATE: Condus cu 0-30 pe propriul serviciu, Alexander Zverev câștigă patru puncte la rând și continuă să se afle în avantaj. 4-2 pentru campionul de la Roland Garros.
UPDATE: Break în chiar primul game al meciului. Zverev conduce cu 1-0.
UPDATE: A început marea finală de la US Open! Alexander Zverev și Ben Shelton se duelează în direct pe Eurosport 1 și în aplicația HBO Max.

Știrea inițială

Cortina se va trage în această seară peste US Open 2026, odată cu duelul dintre Alexander Zverev și Ben Shelton, care vor fi adversari în finala masculină. Conform programului anunțat de organizatorii, duelul dintre Sascha și "Big Ben" va începe la ora 21:00 a României.
Casa Pariurilor.

Casa Pariurilor.

Credit imagine: Eurosport

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Zverev a avut un început greoi de turneu, având nevoie de set decisiv pentru a-i învinge pe Lorenzo Sonego și Quentin Halys, dar apoi și-a intrat în ritm și a fost de neoprit. După victoriile în minimum de seturi cu Alejandro Tabilo, Luciano Darderi și Botic Van De Zandschulp, Sascha nu a pierdut set nici în semifinala cu Karen Khachanov, pe care l-a învins cu 6-4, 7-6, 7-6.
picture

Alexander Zverev - Karen Khachanov - US Open Rezumat

Sursa video: Eurosport

Alexander Zverev - Ben Shelton, finala US Open 2026 | Sascha, surprins că a ajuns în ultimul act, după un început ezitant la Flushing Meadows

După meci, neamțul s-a arătat extrem de încântat de faptul că a ajuns în finală, pentru că începutul turneului nu îi oferea speranțe pentru un asemenea parcurs. Zverev a subliniat că nu are nicio presiune și că e mult mai pregătit pentru ultimul act decât a fost în 2020, când a pierdut prima sa finală de Grand Slam la Flushing Meadows, 2-3 la seturi în fața lui Dominic Thiem, după ce a condus cu 2-0.
"Am senzația că, atunci când am ajuns în finală aici, în 2020, nu jucam bine, nu am jucat bine pe parcursul întregului turneu, dar, în mod surprinzător, am reușit totuși să ajung în finală și am fost la două puncte distanță de victorie. Însă cred că, anul acesta, progresul meu a fost cu adevărat remarcabil.
E un lucru bun pentru că, la începutul turneului, mă întrebam: 'Ce caut aici? Nu voi ajunge departe', iar acum iată-mă în fața voastră, pregătindu-mă pentru finala de duminică. În 2020, a fost prima mea finală de Grand Slam. Îmi lipsea experiența. Aș spune că eram încă un tânăr.
Astăzi totul este diferit. Până când am câștigat la Paris, existau semne de întrebare, dubii, dacă voi câștiga vreodată un titlu. Am vorbit deschis despre asta și înainte. Dar acum, că am câștigat unul, e în regulă", a declarat Alexander Zverev.

Ben Shelton - Alexander Zverev, finala US Open 2026 | "Big Ben" poate pune capăt unei perioade de secetă de 23 de ani pentur tenisul masculin american

De partea cealaltă, Ben Shelton a avut și el multe hopuri grele de trecut pentru a ajunge pentru prima dată în carieră în finala unui turneu major. Americanul a pierdut câte un set în duelurile cu Tallon Griekspoor, Hubert Hurkacz și Denis Shapovalo din primele 3 runde, după care a obținut singura sa victorie în minimum de seturi de la actuala ediție, contra lui Stefanos Tsitsipas.
În sferturi, "Big Ben" a obținut victoria carierei, contra lui Carlos Alcaraz, într-un meci de 5 seturi care s-a terminat la ora 3:30 dimineața la New York. Cu moralul ridicat după succesul contra campionului en-titre, Shelton nu a avut mari emoții în semifinala cu Frances Tiafoe, pe care l-a învins în 4 seturi, scor 4-6, 6-3, 6-3, 7-5.
picture

Ben Shelton l-a învins pe Frances Tiafoe și este în finala US Open 2026

Sursa video: Eurosport

După calificarea în ultimul act, favoritul nr. 8 de la New York a făcut câteva declarații emoționante pe teren, dedicându-i victoria bunicii sale care a decedat la începutul acestui an și amintind de tragedia din 11 septembrie 2001.
"Sunt copleșit de emoții. Părinții mei au făcut multe sacrificii pentru ca eu să ajung în acest punct astăzi. Tata și-a pierdut mama la începutul acestui an. Ea este motivul pentru care el a putut juca tenis. Fără ea, Ben Shelton nu ar fi fost astăzi aici. Această reușită este pentru ea.
Am nevoie ca voi să aduceți energie duminică. Vom lupta din răsputeri. Voi da totul pe teren. Sper să veniți să mă susțineți. Hai să facem asta pentru SUA!
Încă un lucru: este o zi grea pentru a fi pe teren și a juca aici. Gândurile și rugăciunile mele se îndreaptă către toate familiile afectate de evenimentele din 11 septembrie. Acesta este unul dintre cele mai mari orașe din lume, dar și locul uneia dintre cele mai mari tragedii. Mă gândesc și mă rog pentru toți cei implicați și afectați", a declarat Ben Shelton.

Ben Shelton și Alexander Zverev, borne impresionante după calificarea în finala US Open 2026

Atât Alexander Zverev, cât și Ben Shelton, au atins câteva borne impresionante prin calificarea în finala US Open 2026. La 29 de ani și 123 de zile, Sascha este al doilea cel mai în vârstă jucător care ajunge în finale de Grand Slam pe toate cele 3 suprafețe în același sezon, după Novak Djokovic, care a făcut acest lucru de două ori când era mai în vârstă, în 2021 și 2023. Germanul este cel mai tânăr om din istorie care bifează acestă performanță pentru prima dată.
La fel ca la Roland Garros, unde a cucerit primul titlu major al carierei, Zverev a ajuns în finala US Open fără să învingă vreun jucător din top 20 ATP. În toată Era Open, doar Roger Federer a mai reușit să acceadă în două finale de Grand Slam din același an după asemenea parcursuri, în 2008, la Roland Garros și Wimbledon.
În schimb, Shelton a devenit primul afro-american care ajunge finala de la Flushing Meadows de la Arthur Ashe încoace (1972). De asemenea, este doar al 4-lea stângaci care ajunge într-o finală de Grand Slam în acest secol, după Goran Ivanisevic, Mariano Puerta și Rafael Nadal.
La nici 24 de ani, Ben Shelton a devenit cel mai tânăr jucător din afara Europei care ajunge într-o finală de turneu major de la Juan Martin Del Potro încoace (US Open 2009) și cel mai tânăr american de la Andy Roddick (Wimbledon 2005).
Ben Shelton are ocazia să pună capăt unei secete de peste două decenii pentru tenisul masculin american. Ultimul yankeu care a câștigat un titlu de Grand Slam a fost Andy Roddick, la US Open 2003.
Finala US Open va fi a 6-a confruntare dintre Alexander Zverev și Ben Shelton. Germanul a câștigat toate întâlnirile directe de până acum, pierzând un singur set pe parcurs. Niciuna dintre partide nu a avut loc la turnee de Grand Slam, astfel că cei doi vor fi în premieră adversari într-un meci de cel mai bun din 5 seturi.
Marea finală US Open dintre Alexander Zverev și Ben Shelton va fi LIVE și în exclusivitate pe Eurosport 1 și HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo