Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Serena Williams s-a retras de la US Open 2021. Anunțul făcut de Patrick Mouratoglou: "E sfâșietor!"

Irina Aldea

Publicat 25/08/2021 la 18:24 GMT+3

Serena Williams a transmis miercuri că nu va participa la ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, nefiind complet refăcută.

Serena Williams & Patrick Mouratoglou

Credit imagine: Getty Images

Câștigătoare a 23 de titluri de Grand Slam, Serena Williams a renunţat la turneul US Open (30 august - 12 septembrie) din cauza unei accidentări la piciorul drept, a anunţat miercuri pe Instagram fostul lider mondial, în vârstă de 39 de ani. Serena Williams a indicat că are nevoie de timp pentru a se reface complet.
"După ce m-am consultat cu medicii, am decis să mă retrag de la US Open pentru a-i oferi corpului meu timp să se recupereze complet după accidentarea de la tendon. New York este unul dintre cele mai captivante orașe din lume și unul dintre locurile mele preferate în care să joc tenis. O să-mi fie dor să mă întâlnesc cu fanii. Vă mulțumesc tuturor pentru susținere și dragoste! Ne vedem în curând", a transmis americanca pe Instagram.

Ce spune Patrick Mouratoglou despre retragerea Serenei Williams de la US Open

Această accidentare a făcut-o pe Williams să abandoneze în primul tur la Wimbledon în meciul cu belarusa Aliaksandra Sasnovich, pe 29 iunie. În urmă cu două săptămâni, ea a declarat forfait pentru turneul de la Cincinnati. Antrenorul americancei, Patrick Mouratoglou, a vorbit despre accidentarea elevei lui.
"Din momentul în care a trebuit să se retragă de la Wimbledon, Serena Williams a fost pe deplin dedicată recuperării ei și toți am făcut tot ce am putut pentru ca ea să poată concura la US Open. Din păcate, corpul ei nu este pregătit pentru această provocare. Este sfâșietor, dar aceasta a fost singura decizie posibilă", a transmis tehnicianul francez.
Americanca, ajunsă acum pe locul 22 în ierarhia WTA, încearcă de mai mulţi ani să egaleze recordul de 24 de turnee de Grand Slam câştigate, deţinut de australianca Margaret Court. Ultimul său titlu într-un turneu major a fost în 2017, la Australian Open. Cu Serena Williams, de şase ori campioană la Flushing Meadows, US Open pierde încă unul din principalele sale capete de afiş. Din competiţia masculină s-au retras Roger Federer, Rafael Nadal şi deţinătorul titlului, Dominic Thiem.
US Open se desfășoară în perioada 30 august - 12 septembrie, în direct pe Eurosport. Toate partidele vor fi disponibile pe Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo