Prima zi a sferturilor de finală ne-a oferit două surprize pe tabloul feminin, dar și două meciuri foarte interesante în turneul masculin. Ziua a început cu partida dintre campioana en-titre, Sloane Stephens, și letona Anastasija Sevastova. Căldura a părut să o deranjeze vizibil pe americancă, iar adversara ei a jucat un tenis variat foarte eficient, câștigând meciul în două seturi. A fost prima surpriză a zilei, iar Sevastova s-a calificat pentru prima dată în semifinalele unui turneu de Mare Șlem după victoria sa, 6-2, 6-3.
A urmat prima partidă masculină a zilei. John Isner a făcut un prim set foarte bun și l-a adjudecat în fața lui Juan Martin Del Potro în tiebreak. A urmat revenirea argentinianului, care a câștigat seturile următoare 6-3, 7-6, înainte ca Isner să cedeze în sfârșit, pierzând setul patru 2-6. La capătul unui meci între doi jucători puternici care au fost susținuți frenetic din tribune, Del Potro s-a calificat pentru a doua oară la rând în semifinalele turneului pe care l-a și câștigat în 2009.
Al doilea sfert de finală feminin a început cum nu se putea mai bine pentru Karolina Pliskova, care a condus-o pe Serena Williams cu 4-2 în primul set. Cu toate acestea, americanca a revenit în forță, câștigând următoarele opt game-uri pentru a prelua cu totul inițiativa în meci. Deși Pliskova și-a îmbunătățit jocul înspre finalul partidei, Williams s-a impus cu 6-4, 6-3 și va juca cu Sevastova pentru un loc în finală.
Australian Open
Australian Open 2022 Live Blog | Ashleigh Barty vs Danielle Collins se anunță o finală pasionantă
ACUM 27 MINUTE
Cel mai frumos meci al zilei a fost ultimul – un adevărat maraton între Rafael Nadal și Dominic Thiem. Finaliști în acest an la Roland Garros, cei doi au încântat cu un tenis grozav. După un prim set în care Thiem nu a cedat niciun game, austriacul a luat un avans de un break și în al doilea, dar Nadal și-a revenit la forma lui cea mai bună și a câștigat seturile doi și trei, 6-4, 7-5. A urmat un tiebreak controlat de Thiem care a trimis meciul în decisiv. Târziu în noaptea din New York, un nou tiebreak a decis câștigătorul după ce niciunul dintre jucători nu a reușit să câștige pe serviciul advers în setul cinci. Meciul s-a încheiat cu Thiem trimițând un smash prea lung, iar Nadal a supraviețuit al doilea său meci extrem de dificil din acest turneu. În semifinale îl așteaptă Del Potro, iar duelul se anunță la fel de intens.
***
Seria de articole dedicate turneului de la US Open este susținută de Köber.
Australian Open
Asleigh Barty, micuța "bestie" care domină tenisul mondial de 112 săptămâni!
ACUM 28 MINUTE
Australian Open
Tsitsipas a comentat acuzațiile lui Medvedev după semifinala de la Australian Open: "Nu e matur"
ACUM O ORĂ