Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

EXCLUSIV | Sorana Cîrstea, prima reacție după calificarea de excepție în turul trei la US Open

Irina Aldea

Actualizat 04/09/2020 la 03:20 GMT+3

Sorana Cîrstea a obținut, joi, o victorie muncită de-a dreptul la New York, eliminând-o pe favorita 9 a tabloului, Johanna Konta.

Flash Interview Sorana Cirstea

Credit imagine: Eurosport

Sorana Cîrstea, ocupanta locului 77 WTA,a făcut un meci mare joi la Flushing Meadows, a întors soarta partidei cu britanica Johanna Konta (13 WTA, cap de serie nr. 9) și s-a impus cu 2-6, 7-6(5), 6-4, după un meci care a durat două ore și 52 de minute de joc. Britanica de pe locul 13 WTA a început mai bine partida și a câștigat primul set după ce a reușit să se impună de trei ori la retur. Condusă cu 2-1 în setul secund și un break în contul adversarei, Sorana a revenit rapid, a egalat scorul și manșa avea să fie decisă într-un tiebreak în care românca a fructificat a patra minge de set (a condus cu 6-2, s-a impus în cele din urmă cu 7-5).
Setul decisiv a fost unul foarte echilibrat, cele două jucătoare trecând pe rând la conducere. Sorana a fost cea care a obținut break-ul decisiv, a ratat două mingi de meci la retur, însă a închis partida cu un as în game-ul următor.Prin intermediul acestui succes, Sorana Cîrstea şi-a egalat cea mai bună performanţă de la US Open - turul al treilea: 2009, 2019. În turul următor, Sorana o va întâlni pe Karolina Muchova (Cehia / 26 WTA, favorită 20), care a trecut de Anna Kalinskaya (Rusia, 110 WTA), scor 6-3, 7-6(4).

US Open 2020 | Sorana Cîrstea, prima reacție după meci

”Este o victorie muncită, cu toate că am pierdut cu 6-2, am simțit că sunt în meci, am simțit că e o diferență de doar câteva puncte. În primul set ea a jucat fără greșeală, dar mi-am dat seama că dacă rămân acolo și îmi fac treaba și continui pe tactica pe care am stabilit-o cu echipa, soarta meciului se poate schimba în orice moment. Cred că a fost un meci de un nivel foarte ridicat, unul dintre cele mai bune meciuri jucate de mine anul acesta, chiar dacă nu au fost prea multe. Mă bucur foarte mult că am reușit să și câștig meciul, nu numai să joc bine”, a spus Sorana la interviul pentru Eurosport.
Legat de viitoarea adversară, Sorana a spus că se așteaptă la un duel dificil în turul al treilea la US Open: ”Dacă ai ajuns în turul 3 înseamnă că joci bine. Nu o cunosc pe Muchova în detaliu, dar știu că are un joc mai băiețesc, încearcă să varieze destul de mult, dar nu am făcut încă planul cu echipa. Este o jucătoare bună, solidă, dar după cum am spus, deja de la turul 3 în sus toată lumea joacă bine, orice meci este dificil”.
picture

US Open 2020 | Sorana Cîrstea, prima reacție după victoria de excepție în fața Johannei Konta

Vodafone este sponsor oficial al transmisiunilor Eurosport de la US Open.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo