Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Români la US Open. Fără Simona Halep, România are 6 reprezentanți la Flushing Meadows

Irina Aldea

Actualizat 26/08/2020 la 16:22 GMT+3

Al doilea turneu de Grand Slam al anului, US Open, care se desfășoară în perioada 31 august – 13 septembrie, se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport.

Irina Begu, Sorana Cîrstea, Patricia Țig și Mihaela Buzărnescu reprezintă România pe tabloul de simplu la US Open 2020

Credit imagine: Getty Images

Principala favorită a competiției după retragerea australiencei Ashleigh Barty, Simona Halep, și-a anunțat retragerea de la US Open după ce a câștigat titlul la turneul de la Praga. România a rămas astfel fără cea mai importantă armă la Flushing Meadows. Chiar și așa, întrecerea rămâne captivantă, asta pentru că vom avea mai mulți reprezentanți pe care să-i susținem. Din păcate, în proba de simplu masculin, România nu are niciun reprezentant, asta după ce Marius Copil a decis să nu facă deplasarea la New York.
Potrivit informațiilor furnizate de freelancer-ul Daniel Radu, la US Open vom avea șase reprezentanți: patru jucătoare pe tabloul de simplu, o jucătoare pe tabloul de dublu feminin și un jucător pe tabloul de dublu masculin. În proba de simplu le vom putea susține pe Sorana Cîrstea, Irina Begu, Patricia Țig și Mihaela Buzărnescu. Aceasta din urmă nu a mai disputat un meci de aproape un an de zile, însă este încrezătoare că poate reveni pe terenul de tenis cu victorie.
De partea cealaltă, în proba de dublu, România îi va avea pe Horia Tecău, care va face pereche cu al său bun prieten și partener de mult timp, olandezul Jean-Julien Rojer, iar pe tabloul de dublu feminin o avem pe Raluca Olaru. Aceasta din urmă va face echipă cu jucătoarea din Spania, Sara Sorribes Tormo.

Români la US Open | Când are loc tragerea la sorți

Acum mai sunt doar câteva zile până la debutul competiției, însă nerăbdarea crește pe zi ce trece privind meciurile de care vom avea parte la o ediție inedită a US Open. Tragerea la sorți, au anunțat organizatorii, va avea loc joi, de la ora 19, ora României. Atunci vom afla exact cum arată traseele favoriților și în ce măsură le cresc sau le scad șansele la titlu. Apoi, tragerea la sorți a probei de dublu va avea loc duminică, pe 30 august.
Conferințele de presă virtuale ale jucătorilor vor fi organizate vineri, pe 28 august. US Open este cel de-al 2-lea turneu de grand-slam al anului, după ce Wimbledon-ul a fost anulat, iar Roland Garros-ul a fost amânat și se va disputa în toamnă. Competiția de la Flushing Meadows va debuta pe 31 august și va putea fi urmărită în direct și în exclusivitate pe Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo