A fost ziua japonezilor pe terenul central Arthur Ashe de la US Open. Naomi Osaka a intrat pe teren drept favorită clară în fața Lesiei Tsurenko și a ieșit drept câștigătoare și mai clară. Tânăra japoneză i-a administrat un sec dublu 6-1 adversarei sale, calificându-se în prima ei semifinală de turneu de Mare Șlem din carieră. Partida nu a avut istoric, cu Osaka dominând o adversară mult inferioară încă din primele game-uri. Meciul s-a încheiat după mai puțin de o oră de joc, iar la numai 20 de ani, japoneza și-a anunțat cu adevărat prezența pe prima scenă a tenisului feminin.
În semifinale, ea va juca împotriva favoritei locale, Madison Keys. Finalista de anul trecut a reușit să se califice după o victorie fără mari probleme în fața Carlei Suarez-Navarro, 6-4, 6-3. Meciul dintre cele două a fost echilibrat până în finalul primului set. Ambele jucătoare au ratat câte o minge de break înaintea game-ului 10, când Keys și-a adjudecat primul act la cea de-a doua sa oportunitate, pe serviciul advers. Americanca a avut nevoie de numai un break și în setul secund, iar acesta a venit la 3-2. Keys a încheiat apoi meciul, din nou la a doua sa oportunitate.
Pe tabloul masculin, Novak Djokovic a pus capăt parcursul surprinzător al australianului John Millman în turneu. După ce l-a învins pe Roger Federer în optimi, acesta nu a mai putut să facă față unui alt campion precum Djokovic. Sârbul s-a impus cu 6-3, 6-4, 6-4 și s-a încălzit corespunzător pentru meciul său din semifinale.
Australian Open
Mektic / Pavic - Kokkinakis / Kyrgios - Australian Open
ACUM 19 MINUTE
Acolo îl va întâlni pe Kei Nishikori. Japonezul a triumfat în meciul zilei, o confruntare de peste 4 ore cu Marin Cilic – o reeditare a finaldei din 2014 de la US Open. Cilic a început meciul ca din pușcă, adjudecându-și primul set, 6-2, și conducând cu 4-2 și în actul secund înainte ca Nishikori să-și ridice nivelul de joc. Câștigând patru game-uri la rând, japonezul a egalat situația pe tabelă și apoi a trecut chiar în avantaj după un tiebreak ciudat în setul al treilea. Mai sigur pe propriul serviciu, Cilic a dus meciul în decisiv, unde ambii jucători au făcut câte un break înainte de punctul culminant al zilei. La 5-4, Nishikori a avut nevoie de o singură șansă de a câștiga meciul, returnând impecabil un serviciu al croatului.
Semifinalele de la US Open se desfășoară joi (feminin) și vineri (masculin) și sunt transmise pe Eurosport 1 și Eurosport 1 HD:
Serena Williams v Anastasija Sevastova; Madison Keys v Naomi Osaka
Rafael Nadal v Juan Martin Del Potro; Kei Nishikori v Novak Djokovic
***
Seria de articole dedicate turneului de la US Open este susținută de Köber.
Australian Open
Zverev - Albot - Australian Open
ACUM 40 MINUTE
Australian Open
Halep, avertizată de Wilander! De ce crede suedezul că românca va avea un meci greu cu Kovinic
ACUM O ORĂ