Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

#Favoriții Se zguduie clasamentele ATP și WTA! Pe ce locuri pot ajunge noile revelații Răducanu, Fernandez și Alcaraz

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 07/09/2021 la 17:19 GMT+3

După un US Open plin de surprize, s-ar putea produce schimbări majore în clasamentul WTA. Tinerele jucătoare avansează tot mai mult în ierarhia mondială.

Carlos Alcaraz, Leylah Annie Fernandez og Emma Raducanu

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Timeea Franțescu
Noile revelații ale tenisului, Leylah Fernandez și Emma Răducanu, au avut parte de un turneu excelent până acum la US Open, iar drumul lor continuă. Cele două sfert-finaliste ar putea avea un salt major în ierarhia mondială după încheierea competiției americane.
Evoluția surprinzătoare de la US Open o aduce pe Emma Răducanu în top 100 WTA. Calificarea în sferturile de finală o va propulsa pe britanică nu mai puțin de 76 de poziții în ierarhia mondială. Astfel, chiar și o posibilă înfrângere în fața lui Bencic, i-ar asigura acesteia un total de 1.001 puncte și un loc 74 în clasamentul feminin, în timp ce calificarea în semifinale ar duce-o pe locul 51 WTA.
picture

US Open 2021: Emma Răducanu, noua revelație din tenisul mondial feminin! Halep și Li Na, idolii ei

Nici jucătoarea din Canada nu stă mai rău.Leylah Fernandez a adunat până acum un total de 1.384 puncte, care au urcat-o pe aceasta 24 de poziții în clasamentul feminin. În cazul în care sportiva ar pierde meciul dinaintea semifinalei, va ocupa locul 49 WTA, în timp ce o victorie în sferturile US Open i-ar asigura poziția 36 în ierarhia mondială.
Abordând lucrurile cu o privire ceva mai optimistă, o posibilă victorie a turneului pentru una dintre cele două tinere jucătoare ar duce-o pe oricare dintre acestea în top 30, chiar top 20 în cazul lui Fernandez.

Alcaraz, Harris și Botic van de Zandschulp iau cu asalt clasamentul ATP

În ceea ce privește tabloul masculin, tânărul Botic van de Zandschulp va avea o ascensiune extraordinară în urma turneului de la US Open. Victoriile de până acum i-au asigurat olandezului intrarea în top 100 ATP, făcând un salt de 55 de poziții până pe locul 62 ATP. O victorie în fața lui Medvedev l-ar duce pe acesta chiar în top 50 mondial.
Alcaraz și Harris ar putea intra în top 30 dacă vor obține calificarea în semifinală. În schimb, o eventuală înfrângere i-ar poziționa pe aceștia pe locul 38 (cu 17 poziții mai sus decât în debutul competiției), respectiv locul 31 ATP (cu 15 poziții mai sus).
picture

US Open 2021: Rezumatul meciului Carlos Alcaraz - Peter Gojowczyk

Fiecare turneu ATP Masters 1000 și toate cele patru turnee de Mare Șlem sunt în direct, la cerere și fără reclame pe Eurosport Player.
Orice lovitură de la US Open de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo