Simona Halep se va întâlni în turul 2 al ultimului Grand Slam din 2021 cu Kristina Kucova, numărul 111 WTA. Partida este programată pe terenul 17, urmând a se disputa după meciul dintre Elina Svitolina și Rebeka Masarova, nu mai devreme de ora 19:30 (în direct pe Eurosport și Eurosport Player).
Specialiștii au făcut un preview pe larg al confruntării de la New York și, chiar dacă Halep a avut în ultimele luni probleme cu accidentările, e văzută drept mare favorită.
"Simona Halep, capul de serie numărul 12, va juca în turul doi la US Open împotriva Kristinei Kucova, care a ajuns pe tablou din postura de lucky loser. Halep a trecut de Camila Giorgi, scor 6-4, 7-6, în primul tur, în timp ce Kucova a depășit-o pe Ann Li, scor 7-5, 6-1.
Tenis
Lovitura anului: Emma Răducanu este sfătuită să-l ia ca antrenor pe Darren Cahill
IERI LA 06:40
Victoria contra lui Giorgi a fost abia a 4-a pentru sportiva din România, din luna mai până în prezent. Ea a suferit o accidentare la Roma, care a ținut-o departe de teren 3 luni, timp în care a ratat Roland Garros, Wimbledon și Jocurile Olimpice. Halep a crezut că e pregătită pentru turneele din circuitul US Open series, dar a fost eliminată prematur la Montreal și Cincinnati, la acest din urmă turneu fiind nevoită să abandoneze. Chiar și așa, sportiva de 29 de ani a părut plină de încredere în confruntarea cu Giorgi și cu siguranță că nu concepe să nu meargă în turul 3, mai ales că, din 2016 până în prezent, nu a ajuns niciodată atât de departe la Flushing Meadows", scriu jurnaliștii de la sportskeeda.com.
CITEȘTE ȘI

Halep - Kucova | Slovaca, fără experiență

Adversara Simonei de azi e lipsită de experiență, partida câștigată luni reprezentând primul succes al carierei la US Open. Kucova e capabilă să facă partide mari, însă de obicei e foarte inconstantă, atât de la un meci la altul, cât și pe parcursul unei confruntări.
"Kristina Kucova este o sportivă foarte inconstantă, care a reușit performanțe doar în circuitul ITF, unde are 11 trofee cucerite. Cel mai sus în clasamentul WTA a fost în 2016, când a ocupat pentru scurt timp poziția a 71-a. Slovaca a reușit totuși anul acesta o finală WTA, la Varșovia, unde a pierdut în minimum de seturi în fața Marynei Zanevska. Kucova nu câștigase vreun meci la US Open până la această ediție, dar vrea să beneficieze la maximum de șansa creată: ea a pierdut în ultimul tur de calificări, dar ca urmare a retragerilor, a primit un loc pe tabloul principal", mai notează sursa citată.
Concluzia? Halep nu va avea emoții și doar o surpriză enormă ar face ca sportiva din Constanța să nu ajungă în turul 3 la New York.
"Nici Halep și nici Kucova nu sunt sportive care să lovească foarte tare, preferând să își construiască punctele. Ambele sportive preferă să joace de pe linia de fund, iar Halep ar putea fi pusă ușor în dificultate de faptul că slovaca lovește forehandul cu două mâini. Simona a arătat solid în primul meci, a servit excelent (83% puncte câștigate cu primul serviciu), asfel că e mare favorită. Dacă nu va avea probleme cu încrederea, va termina învingătoare în minimum de seturi", e concluzia specialiștilor.
În cazul unei victorii azi, Simona Halep va juca pentru un loc în optimile de finală cu învingătoarea din confruntarea Rybakina - Caroline Garcia.
Orice lovitură de la US Open de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
Tenis
Topul câștigurilor din tenis în 2021, eclipsat de Emma Răducanu! Ce loc surpriză ocupă Simona Halep
23/09/2021 LA 13:20
Tenis
Mesaj emoționant al lui Darren Cahill după despărțirea de Simona Halep! Ce a postat antrenorul
22/09/2021 LA 20:40