Sakkari, cap de serie numărul 17, s-a impus la capătul unei bătălii care a durat 3 ore şi 30 de minute. Grecoaica a reuşit să-şi ia cu această ocazie revanşa după eşecul suferit în faţa Biancăi Andreescu în semifinalele turneului Miami Open, la precedenta lor confruntare din acest an, în primăvară.
La final, sportiva din Canada a plecat de pe arenă extrem de dezamăgită, dar apoi, la conferinţa de presă, a reuşit să vadă partea plină a paharului, deşi şi-a găsit cu greu cuvintele.
"Mă aşteptam la un astfel de meci, aşa că am intrat în partidă cu atitudinea potrivită. Cred că am făcut tot ce puteam. Îmi doresc să fi putut să termin în două seturi, pentru că am avut şansa asta, dar tenisul îţi oferă şi astfel de momente. Am profitat cât am putut de acest turneu, acum dacă mă uit în urmă pot să spun doar "Wow, chiar am luptat la acest turneu! A fost o nebunie!". Am avut crampe la începutul setului decisiv, dar chiar şi aşa am dat totul, am luptat cât am putut şi asta e tot ce contează", a explicat Bianca Andreescu, potrivit WTA Insider.
Tenis
"E nedrept ca el să fie mereu tipul cel rău!" Becker, despre modul în care Djokovic este tratat
17/09/2021 LA 09:16

"Warrior" Andreescu: deşi accidentată, a continuat să lupte la US Open

Andreescu a salvat trei mingi de meci într-un picior şi, probabil, dacă nu ar fi apărut problemele medicale, soarta acestei partide ar fi fost alta. După ce a fost mai mult accidentată în ultimul an şi jumătate, canadianca speră să nu fie din nou vorba de probleme grave de sănătate.
"Nu ştiu cât de gravă e accidentarea în acest moment, am simţit de vreo două ori în coapsă dureri ascuţite. Sper să nu fie ceva serios. Încerc să nu mă gândesc prea mult la asta, dar e destul de greu, având în vedere ce mi s-a întâmplat în ultimul an şi jumătate. Sper să fie nevoie de odihnă câteva zile şi apoi să îmi pot relua activitatea", a mai spus sportiva din Canada.
Maria Sakkari a pus, totodată, capăt unei serii de zece meciuri fără înfrângere reuşită de Andreescu la US Open, unde a reprezentanta "frunzei de arţar" a cucerit trofeul în 2019.
Următoarea adversară a lui Sakkari va fi Karolina Pliskova din Cehia, favorita numărul 4, care a eliminat-o în două seturi, 7-5, 6-4, pe rusoaica Anastasia Pavliucenkova (nr.14).
Niciodată în istoria turneului de la US Open, un meci de pe tabloul feminin nu s-a terminat atât de târziu (2:13 AM). Precedenta bornă fusese setată de Madison Keys şi Alison Riske, acum 5 ani (duelul lor şi-a găsit finalul la 1:46 AM).

PROGRAMUL SFERTURILOR DE FINALĂ LA US OPEN

Tabloul feminin
  • Răducanu - Bencic (11)
  • Ka.Pliskova (4) - Sakkari (17)
  • Fernandez - Svitolina (5)
  • Krejcikova (8) - Sabalenka (2)
Tabloul masculin
  • Djokovic (1) - Berrettini (6)
  • A.Zverev (4) - Harris
  • Auger-Aliassime (12) - Alcaraz
  • Van De Zandschulp - Medvedev (2)
Meciurile din ziua a 9-a de la US Open (în ordinea orelor de start)
  • Van De Zandschulp - Medvedev (2)
  • Fernandez - Svitolina (5)
  • Krejcikova (8) - Sabalenka (2)
  • Auger-Aliassime (12) - Alcaraz
Orice lovitură de la US Open de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
US Open
Cum a făcut agentul lui Federer tot posibilul ca Medvedev să-l bată pe Djokovic în finala US Open
15/09/2021 LA 16:17
US Open
Răducanu-Mania în SUA! U-lu-i-tor: Emma l-a depăşit pe Djokovic
15/09/2021 LA 09:52