În penultimul act de pe tabloul feminin al turneului din 2015 de la US Open erau programate întâlnirile Simona Halep-Flavia Pennetta și Serena Williams-Roberta Vinci. În momentul în care s-au aflat semifinalele, toată lumea a crezut că este inevitabilă întâlnirea dintre Simona Halep, numărul 2 mondial la acea vreme și Serena Williams, lidera clasamentului WTA.
Cu toate acestea, italianca avea alte planuri în prima semifinală feminină a zilei de la New York. Semifinalistă și în 2013, acolo unde a pierdut în fața Victoriei Azarenka, Flavia Pennetta se afla în fața unei șanse cu care nu s-a mai întâlnit ulterior, aceea de a juca o finală de Grand Slam cu trofeul pe masă.

Simona Halep, aproape de nerecunoscut în semifinala din 2015 de la US Open

US Open
Marion Bartoli, despre performanța Emmei Răducanu: "Nu poți fi norocoasă 10 meciuri la rând"
19/09/2021 LA 11:52
Până în acel moment, Simona Halep mai ajunsese de două ori într-o semifinală de Grand Slam. Românca poziționată la acea vreme jucase anul anterior în semifinale la Roland Garros, acolo unde a ajuns până în finală, unde a fost învinsă de Maria Sharapova și la Wimbledon, unde a pierdut în semifinale în fața canadiencei Eugenie Bouchard.
Cu toate acestea, Simona a început foarte greu partida, în ciuda faptului că a arătat foarte bine în sferturile de finală contra Victoriei Azarenka.
În primul set al partidei, Simona Halep a pierdut de două ori pe propriul serviciu, iar italianca de pe locul 26 WTA de la acea vreme a luat setul cu un categoric 6-1. În acel prim set, Pennetta a controlat jocul de la un cap la altul, nepărând că este jucătoarea de pe poziția 26 care joacă cu a doua favorită a turneului.

Flavia Pennetta s-a retras la scurt timp după cel mai bun rezultat al carierei

În setul al doilea, Simona Halep a început ceva mai bine, reușind break-ul la 3-1, dar nu a reușit să profite de aceste lucru. În momentul în care a servit pentru a se distanța la 4-1, Simona Halep a avut un game pe propriul serviciu foarte slab, încheiat cu o dublă greșeală. Reușind break-ul, Pennetta și-a câștigat următorul game pe propriul serviciu la 0, iar o combinație de încredere a italiencei cu o cădere inexplicabilă a Simonei au dus ca de la 1-3, Pennetta să câștige toate game-urile până la final, trimițând favorita numărul 2 acasă în urma unui meci în care a părut că îi iese absolut orice, scor 6-3, 6-1. Astfel, Flavia Pennetta s-a calificat în finala de la US Open din 2015, finală pe care avea să o câștige în fața compatrioatei Roberta Vinci, protagonista unei alte surprize de proporții în ziua semifinalelor feminine a ediției din acel an de la US Open.
După această victorie, Flavia Pennetta a anunțat că se va retrage la finalul sezonului, reușind să se califice și la Turneul Campioanelor grație victoriei de la New York. Italianca s-a retras la finalul acelui sezon având 28 de titluri WTA la simplu, incluzând titlul de la US Open, cu locul 6 în clasamentul WTA fiind cea mai bună clasare a carierei.
Simona Halep, care a câștigat două titluri de Grand Slam de atunci (Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019) și a mai jucat și în alte două finale (Roland Garros 2017 și Australian Open 2018), nu a mai reușit să ajungă în penultimul act la Flushing Meadows.
Orice lovitură de la US Open de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
US Open
"Emma, ce faci cu banii de la US Open?". Răspuns de mare campioană oferit de Răducanu
17/09/2021 LA 11:21
US Open
Emma Răducanu, despre cea mai importantă lecție primită de la părinții ei: "Mă forțez la maximum"
17/09/2021 LA 05:44