În istoria tenisului s-a demonstrat deseori că nu este nevoie ca un meci să aibă loc în fazele finale ale unui turneu major pentru a deveni legendar. Așa s-a întâmplat și cu partida dintre Rafael Nadal și Fabio Fognini de la US Open 2015, care a avut loc în turul 3, dar a fost demnă de o mare finală.
Nadal câștigase până în acel moment 14 turnee de Grand Slam, dar anul 2015 a fost unul modest pentru iberic, cel mai modest de când a devenit un adevărat star în tenisul mondial. Nadal suferise la Roland Garros a 2-a înfrângere din carieră (a pierdut în sferturi cu Djokovic), iar la Wimbledon pierdu-se inexplicabil în turul secund în fața excentricului Dustin Brown. Așadar, US Open era ultima șansă pentru Matador de a-și trece în palmares un nou Grand Slam și de a continua seria incredibilă de 10 ani consecutivi în care câștigă cel puțin un turneu major.
În turul al 3-lea, Nadal a dat peste Fabio Fognini, un jucător care mustea de talent, dar care nu și-a atins niciodată potențialul maxim. Totuși, în 2015 Fognini reprezenta un adevărat coșmar pentru Rafa. Italianul îl învinsese în 2 rânduri în acel an, la Rio de Janeiro și Barcelona, dar înainte de US Open cei doi s-au mai întâlnit o dată, în finala de la Hamburg, unde Rafa s-a impus în 2 seturi.
Tenis
Rafa Nadal trimite "săgeți ascuțite" spre Novak Djokovic: "Eu nu mă comport ca un nebun pe teren!"
18/10/2021 LA 17:32
https://i.eurosport.com/2020/04/07/2804151.jpg

US Open 2015 | Nadal - Fognini, meciul care a marcat o premieră istorică

Partida dintre Nadal și Fognini a început perfect pentru iberic, care și-a adjudecat relativ ușor primele 2 seturi, cu 6-3, respectiv 6-4. Statistica arăta că Nadal nu pierduse niciodată un meci în care a condus cu 2-0 la seturi la turneele de Grand Slam, având un bilanț înfiorător pentru adversari: 151-0.
Cu siguranță că Fognini nu s-a gândit în acele moment la statistici, ci a încercat să schimbe ceva în jocul său, pentru a avea o șansă. Italianul a riscat mai mult, a avansat mai mult la fileu și a început să toarne plumb în papucii lui Nadal cu o serie de lovituri câștigătoare incredibile. Meciul a luat repede o altă turnură și Fognini a câștigat seturile 3 și 4 cu 6-4, respectiv 6-3, iar câștigătorul urma să se stabilească în decisiv.
Setul 5 a fost unul nebun. După ce ambii jucători și-au făcut serviciul în debut, a urmat o sarabandă de break-uri, lucru rar întâlnit într-un meci de băieți, mai ales pe hard. Fognini conducea cu 4-3 și 40-0 pe propriul serviciu, dar Nadal a revenit fantastic și după mai multe situații de egalitate a făcut 4-4. Se părea că acela a fost punctul de cotitură al partidei și că Rafa a ieșit din nou la liman dintr-o furtună care nu-i mai dădea nicio șansă să o facă. Temperamentul lui Fognini îi făcea pe mulți să creadă că italianul nu poate depăși acel moment critic și că va ceda din punct de vedere psihic.
Ei bine, la 4-4, Fognini a făcut poate cel mai bun game de retur din carieră, reușind 4 lovituri direct câștigătoare și trecând din nou în avantaj după un break la zero. Pus în fața situației de a servi pentru o victorie istorică, Fognini nu s-a mai uitat înapoi și a câștigat cu 6-4 în decisiv, la capătul a 4 ore și 36 de minute de joc (partida s-a terminat la ora 1:30 dimineața). Aceea a fost prima victorie a italianului împotriva unui jucător de Top 10 într-un meci jucat pe hard (le pierduse pe precedentele 17).
https://i.eurosport.com/2021/08/26/3207105.jpg
Așadar, Nadal a pierdut nu doar șansa de a-și continua seria fantastică de turnee de Grand Slam câștigate, ci și aura de invincibilitate care-l înconjura. Pentru prima dată în carieră Matadorul era întors de la 2-0 la seturi la un Grand Slam. Majoritatea jucătorilor ar fi cedat în locul lui Fognini, dar italianul nu a făcut-o și în final a fost răsplătit cu o victorie care va rămâne în istorie.
Din păcate pentru el, Fognini nu a reușit un turneu fantastic așa cum se aștepta de la el după victoria la Nadal. În optimile de finală, italianul a pierdut în 3 seturi în fața unui alt spaniol, Feliciano Lopez.
De la acea partidă, Nadal și Fognini s-au mai întâlnit de 9 ori, iar italianul a mai bifat un singur succes, în semifinalele de la Monte Carlo, în 2019.
Orice lovitură de la US Open vă este oferită de Unibet.
Tenis
Rafa Nadal, reverență în fața lui Federer și Djokovic! Compliment "suprem" pentru sârb
16/10/2021 LA 17:32
Tenis
Nadal, rezervat în privința revenirii pe teren după accidentare: "Nu știu când voi mai juca iar"
13/10/2021 LA 15:51