Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Caroline Garcia o elimină pe Coco Gauff și merge în penultimul act la US Open 2022! Prima semifinală a fost stabilită

Irina Aldea

Actualizat 07/09/2022 la 03:57 GMT+3

Caroline Garcia a obținut miercuri dimineață calificarea în semifinale la US Open după ce a trecut de una dintre cele două americance rămase în competiție la New York, Coco Gauff.

Caroline Garcia

Credit imagine: Getty Images

Caroline Garcia, favorita numărul 17, a obținut miercuri dimineață calificarea în penultimul act la US Open 2022 după ce a trecut de una dintre favoritele gazdelor, Coco Gauff. Franțuzoaica s-a impus cu scorul de 6-3, 6-4, la capătul unui meci care a durat o oră și 39 de minute de joc.
Caroline Garcia a început meciul mult mai bine decât Coco Gauff și a jucat agresiv încă de la prima minge. Gauff de cealaltă parte a părut temătoare, crispată și aflată tot timpul sub presiune. În vârstă de doar 18 ani, americanca a fost cel mai probabil apăsată de presiunea de a juca acasă, în fața publicului american, într-un sfert de finală la un turneu de Grand Slam, ultimul al anului.
CITEȘTE ȘI:

Caroline Garcia a pus-o la punct pe Gauff. Franțuzoaica e în semifinale la US Open, acolo unde o întâlnește pe Ons Jabeur

Acesta este cel mai bun rezultat al franțuzoaicei la turneele de Grand Slam, după ce 2017 ajunsese în sferturi la Roland Garros. Ajunsă la 28 de ani, Garcia a trecut la US Open de Rakhimova, Kalinskaya, Andreescu, Riske-Amritraj și Gauff fără a ceda vreun set.
Astfel, a fost stabilită prima semifinală pe tabloul feminin de tenis de la US Open. Caroline Garcia se va duela pentru un loc în marea finală cu Ons Jabeur, finalistă de asemenea la Wimbledon anul acesta. Tunisianca a trecut de Ajla Tomljanovic cu scorul de 6-4, 7-6 (4) la capătul unui meci care a durat o oră și 43 de minute de joc. Jabeur e prima jucătoare din Africa ce merge în semifinalele de la US Open în Era Open: "E o mare provocare pentru mine. E o jucătoare puternică, de abia aștept să joc împotriva ei și să-mi îmbunătățesc jocul", a spus Garcia despre meciul din semifinale.
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, este programat în perioada 29 august - 11 septembrie și va fi transmis în direct și în exclusivitate de Eurosport și Eurosport Player.
US Open 2022 - 7 septembrie, transmisiuni Eurosport 1
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo