Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Gabriela Ruse, eliminată în turul 2 la US Open! Românca, învinsă de Coco Gauff la New York

Irina Aldea

Publicat 01/09/2022 la 00:15 GMT+3

Gabriela Ruse, singura jucătoare din România care a evoluat miercuri seară la New York, a părăsit competiția în turul al doilea, ea fiind învinsă de Coco Gauff în minimum de seturi.

Gabriela Ruse

Credit imagine: Getty Images

Gabriela Ruse, ocupanta locului 101 WTA, a fost eliminată în turul al doilea la US Open de către favorita numărul 12, Coco Gauff. Americanca în vârstă de 18 ani s-a impus cu scorul de 6-2, 7-6 (4), la capătul unui meci care a durat o oră și 37 de minute de joc.
În setul inaugural al partidei de pe Arena Arthur Ashe, Gabriela Ruse a părut tensionată, având în vedere contextul partidei: a jucat în premieră pe cea mai mare arenă de tenis din lume, în premieră în turul secund la US Open, înfruntând una dintre favoritele turneului și ale gazdelor. 2 break-uri au fost de ajuns în primul set pentru ca Gauff să și-l adjudece.
CITEȘTE ȘI:

Gabriela Ruse, eliminată în turul 2 la US Open de către Coco Gauff

În turul secund, Gabriela și-a dat seama că nu mai are ce pierde, astfel că și-a ridicat nivelul de joc și a pus-o la încercare pe adversara ei mult mai bine cotată. Sportiva noastră a condus cu 5-3 și a servit pentru a trimite meciul în decisiv, însă Gauff a revenit superb și a egalat la 5, luptându-se să încheie partida în minimum de seturi.
Acum, pentru americancă urmează partida cu Madison Keys, finalista ediției din 2017. Pentru Gabriela Ruse, turul 2 reprezintă cel mai bun rezultat al carierei în turneele de Grand Slam. Sportiva noastră a ajuns în turul 2 la Australian Open la începutul acestui an, iar acum la US Open a repetat rezultatul. Acum, România le mai are în concurs la New York pe Sorana Cîrstea (vs. Belinda Bencic în turul 2) și Irina Begu (vs. Yue Yuan).
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, este programat în perioada 29 august - 11 septembrie și va fi transmis în direct și în exclusivitate de Eurosport și Eurosport Player.
Programul zilei US Open
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo