Matteo Berrettini, poziție tranșantă privind interzicerea lui Djokovic la US Open! Ce a putut spune

Matteo Berrettini este printre primii jucători importanți din circuit care a declarat public faptul că interzicerea lui Novak Djokovic este justificată. Italianul consideră că nimeni nu trebuie pus mai presus de lege, subliniind că acesta este fundamentul democrației.

Credit imagine: Getty Images

US Open 2022 este aproape la jumătate, dar absența lui Novak Djokovic de la Flushing Meadows încă are ecou în lumea tenisului. Sârbul nu a s-a putut deplasa în SUA pentru că nu este vaccinat împotriva Covid, astfel că ratează al doilea Grand Slam din acest an, după ce a lipsit și de la Australian Open din același motiv.
Mulți jucători din circuit și-au manifestat public susținerea față de sârb, considerând că interzicerea sa nu are nicio logică. Au fost chiar tenismeni americani care s-au plasat de partea lui Nole, susținând că acesta ar fi putut juca fără probleme atât timp cât ar fi avut rezultate negative la testele pe care ar fi urmat să le facă.
Citește și:

Matteo Berretini, de acord cu interzicerea lui Djokovic la US Open

Majoritatea tenismenilor s-au abținut să comenteze acest subiect, dar sunt și voci care susțin că Djokovic a fost interzis pe bună dreptate la New York. Printre cei mai renumiți jucători aflați de această parte a baricadei se numără și Matteo Berrettini. Italianul consideră că nimeni nu este mai presus de reguli și Djokovic nu poate fi o excepție, în ciuda celebrității sale. Berrettini a subliniat totuși că și-ar fi dorit ca Nole să joace la US Open, pentru că turneul ar fi fost mult mai puternic.
"Risc să fiu atacat din toate părțile, dar voi răspunde la întrebare. Este greu să te gândești să oprești pe cineva să joace. Cu toate acestea, există reguli. Nu ar fi corect să scutim pe cineva de la reguli doar pentru că este celebru, asta e baza democrației. Acestea fiind spuse, ca toți ceilalți, îmi pare rău că Novak nu este aici, ar fi fost un turneu mai bun cu el", a spus Berrettini la o conferință de presă susținută la New York.
Matteo Berrettini este calificat în turul 3 la US Open, după ce a trecut în primele două runde de Nicolas Jarry (3-0 la seturi) și Hugo Grenier (3-1 la seturi). Pentru un loc în optimi, italianul îl înfruntă pe Andy Murray.
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, este programat în perioada 29 august - 11 septembrie și va fi transmis în direct și în exclusivitate de Eurosport și Eurosport Player.
picture

Programul zilei de vineri la US Open

Credit imagine: Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo