Tenismenul rus a avut de suferit în urma conflictului armat din Ucraina, deoarece nu a putut participa la turneul de mare șlem de la Wimbledon. Medvedev a venit în Statele Unite pentru a-și apăra titlul de la Flushing Meadows cucerit anul trecut, însă a vorbit și despre situația militară dintre Ucraina și Rusia.
La finalul partidei disputate în fața lui Kozlov, liderul mondial a avut un discurs cu privire la cum sunt percepuți oamenii din cele două țări și despre cum a fost văzut chiar el de anumiți prieteni.
"Deci în această situație, știți, aș spune că cel mai mult încerc să învăț, să o spunem așa, nu vreau să fiu nepoliticos sau ceva, dar încerc să o văd de la persoană la persoană. Nu știu cum să o explic. De exemplu, am prieteni foarte mulți din țări diferite, din toată lumea.
Moselle Open
Daniil Medvedev, comportament lamentabil la Metz! Huiduit, rusul a recurs la un gest oribil
22/09/2022 LA 19:14
Să spunem că atunci când a început, când s-a întâmplat, unii dintre ei, dintr-un anumit motiv, mi-au întors spatele doar pentru că sunt rus. Și cu siguranță, cei mai mulți dintre prietenii mei buni, ei știu cine sunt.
Încă sunt Daniil Medvedev, încă joc tenis. Tind să cred că sunt destul de plăcut în viață. Poate nu toată lumea crede asta. Și știu asta. Situația în Ucraina nu a schimbat asta. De asemenea, știți, legat de unii ucraineni, sunt mulți ucraineni buni, sunt ucraineni răi.
Sunt mulți ruși buni, sunt ruși răi. Eu am încercat să învăț de unul singur că este foarte important, în opinia mea, să văd de la persoană la persoană. Nu știu cum să o explic mai bine", a declarat liderul mondial, citat de welovetennis.fr.
Citește și:

RINDERKNECH, URMĂTORUL ADVERSAR AL LUI MEDVEDEV

Rusul s-a calificat în turul al doilea al turneului de mare șlem din New York și îl va întâlni pe Arthur Rinderknech. Partida dintre liderul mondial și tenismenul francez va avea loc pe 1 septembrie, în jurul orei 18:00.
Adversaruk rusului s-a impus în primul tur în fața compatriotului său Quentin Halys, scor 4-6, 7-6, 6-3, 6-2. Medvedev și Rinderknech nu s-au mai întâlnit în trecut, iar partida din turul al doilea din New York va fi un prilej pentru cei doi de a se duela pentru prima dată.
Medvedev va continua astfel aventura de a-și apăra titlul de la US Open cucerit anul trecut, după ce l-a învins pe Novak Djokovic.
ATP: CINE CÂȘTIGĂ MARELE TROFEU LA US OPEN 2022?
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, este programat în perioada 29 august - 11 septembrie și va fi transmis în direct și în exclusivitate de Eurosport și Eurosport Player.
Tenis
"N-am simțit mare lucru!" Medvedev, expeditiv când a fost întrebat despre pierderea locului 1 ATP
19/09/2022 LA 14:25
Tenis
Andy Murray, "prevăzătorul"! Două pronosticuri ale scoțianului s-au împlinit în doar un an
14/09/2022 LA 12:49