Carlos Alcaraz vrea să-i calce pe urme lui Federer! Planul pus la cale pentru a-l învinge pe Djokovic la US Open

Carlos Alcaraz a făcut pași importanți în prima săptămână la Flushing Meadows în a deveni primul jucător la masculin care își apără cu succes titlul la US Open de la Roger Federer încoace.

Carlos Alcaraz, US Open 2023

Credit imagine: Getty Images

Carlos Alcaraz, care a trecut de Daniel Evans în turul al treilea, a fost pus la încercare atunci când britanicul s-a mobilizat și a câștigat setul al treilea în confruntarea de sâmbătă. În cele din urmă, însă, spaniolul a trecut de dificultăți și s-a impus cu scorul de 6-2, 6-3, 4-6, 6-3. Numărul 1 mondial a recunoscut că i-ar plăcea să scrie istorie la turneul major de la New York, luându-l drept exemplu pe Roger Federer.
picture

Betano, US Open 2023

Credit imagine: Eurosport

Toată emoția de la US Open de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Niciun jucător de la masculin nu a mai reușit să triumfe 2 ani la rând la US Open de când Roger Federer a cucerit un număr impresionant de cinci titluri între 2004 și 2008. "Bineînțeles, mă uit la tabloul de joc și văd adversarii împotriva cărora pot juca. Dar, evident, sunt concentrat zi de zi. Apărarea titlului aici este un obiectiv pentru mine. Sunt în căutarea acestui obiectiv. Știu că nimeni nu și-a apărat titlul aici de la Roger Federer încoace, așa că mi-ar plăcea să fac parte din istoria turneului", a transmis Alcaraz.
CITEȘTE ȘI:

Carlos Alcaraz vrea să-i calce pe urme lui Federer la US Open

Campionul en-titre de la Wimbledon și US Open s-a impus în primul tur în fața lui Dominik Koepfer, germanul fiind nevoit să se retragă la jumătatea setului al doilea când era condus cu 2-6, 2-3, din cauza unei accidentări la picior. Lloyd Harris a încercat apoi să facă un meci mare în confruntarea din turul al doilea împotriva jucătorului de 20 de ani, ducând setul al treilea în tie-break.
Dar nu a reușit să își oprească adversarul, care s-a impus cu 6-3, 6-1, 7-6(4). Carlos Alcaraz îl va înfrunta acum pe italianul Matteo Arnaldi în optimile de finală de la US Open 2023, fără a-și lua gândul complet de la posibila finală pe care ar putea-o juca împotriva lui Novak Djokovic, câștigătorul primelor două titluri de Grand Slam din acest an.
US Open 2023, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și pe aplicația Eurosport în perioada 28 august - 10 septembrie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo