Eurosport
Djokovic, discurs lipsit de modestie, după calificarea în finala US Open: "Probabil sună arogant"
De
Publicat 09/09/2023 la 03:36 GMT+3
Novak Djokovic s-a calificat la pas în finala US Open, după ce l-a învins în 3 seturi pe Ben Shelton, scor 6-3, 6-2, 7-6(4). La conferința de presă de după meci, Nole a anunțat că nu e surprins de performanța sa și a anunțat că se sime minunat și că nu se va gândi să renunțe la tenis atâta timp cât poate lupta cu tinerii din circuit.
Novak Djokovic of Serbia celebrates winning the first set against Ben Shelton of the United States during their Men's Singles Semifinal match on Day Twelve of the 2023 US Open at the USTA Billie Jean King National Tennis Center
Credit imagine: Getty Images
Novak Djokovic s-a calificat pentru a 10-a oară în carieră în marea finală de la US Open. Sârbul a trecut în minim de seturi de Ben Shelton, scor 6-3, 6-2, 7-6(4), meci în care a avut ceva probleme doar în ultimul act. Nole a atins noi borne istorice odată cu acest succes, iar la final a anunțat că nu are de gând să se oprească.
Subliniind că nu vrea să pară arogant, Djokovic a spus că are în continuare o foame mare de performanță și că se simte excelent din punct de vedere fizic. Nole a adăugat că nici nu se gândește să renunțe la tenis atâta timp cât încă îi învinge pe mai tinerii săi adversari.
"Probabil sună arogant, dar nu pot spune că sunt surprins de ceea ce fac, pentru că știu cât de mult muncesc în fiecare zi pentru a fi în această situație, așa că eu consider că o merit. Cred multîn posibilitățile mele și în calitatea mea de tenismen. Fizic mă simt grozav și vârsta este doar un număr. Nici nu vreau să mă gândesc să renunț la tenis în timp ce sunt în vârf, nu văd niciun motiv să fac asta. O să mă gândesc la retragere dacă tinerii încep să-mi dea cu piciorul în fund la Grand Slam-uri, dar pentru moment simt că sunt în luptă pentru ce este mai important", a spus Djokovic la conferința de presă.
Novak Djokovic, concentrat exclusiv pe turneele de Grand Slam
Djokovic a ajuns în finală la toate turneele de Grand Slam ale acestui an, performanță pe care a mai reușit-o de două ori în carieră, în 2015 și 2021. Astfel, Nole l-a egalat pe Roger Federer la acest capitol, elvețianul jucând cu trofeul pe masă la toate turneele majore din 2006, 2007 și 2009.
Sârbul a explicat că aceste rezultate nu sunt întâmplătoare, deoarece turneee de Grand Slam sunt aproape singurulul lucru care îl mai interesează: "Aceste turnee sunt cele care mă mențin activ și mă motivează să muncesc din greu în fiecare zi. Întregul meu an este concentrat să ajung în cea mai bună formă posibilă la Grand Slam-uri și vreau să continui să mă pun în situația de a le câștiga".
Când a izbutit să joace toate finalele de Grand Slam dintr-un sezon în 2021, Djokovic devenea cel mai în vârstă jucător care reușește această performanță (34 de ani și 3 luni), devansându-l cu mult pe legendarul Rod Laver (31 de ani și o lună). Acum, la 36 de ani și 3 luni, Nole a setat un nou record, unul care are toate șansele să dăinuiască o perioadă îndelungată.
Dintre cele 9 finale jucate până acum la US Open, Novak Djokovic a câștigat doar 3. Duminică seara, sârbul va căuta al 4-lea său trofeu la Flushing Meadows, dar misiunea sa nu va fi deloc simplă, deoarece va da piept cu Daniil Medvedev sau Carlos Alcaraz, doi jucători mult mai valoroși decât cei pe care i-a învins până acum în turneu.
Finala masculină de la US Open va avea loc duminică seara și va fi în direct și în exclusivitate pe Eurosport și aplicația Eurosport.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo