Eurosport
Medvedev i-a făcut o caracterizare fabuloasă lui Alcaraz, dar știe cum poate să-l bată la US Open
De
Publicat 08/09/2023 la 21:45 GMT+3
Daniil Medvedev - Carlos Alcaraz este capul de afiș al semifinalelor de la US Open. Rusul este conștient că are în față un adversar redutabil, care este aproape imposibil de învins deoarece are soluții pentru orice situație. Totuși, Medvedev a declarat că știe ce trebuie să facă pentru a se califica în marea finală.
Carlos Alcaraz y Daniil Medvedev se saludan en la red tras las semifinales de Wimbledon 2023
Credit imagine: Getty Images
Daniil Medvedev și Carlos Alcaraz, ultimii doi campioni de la US Open, își vor disputa în această noapte un loc în marea finală de la Flushing Meadows. Ambii au făcut un turneu aproape perfect până acum și partida din semifinale se anunță una electrizantă.
Medvedev a câștigat primul meci direct jucat împotriva ibericului, la Wimbledon 2021, dar atunci Carlitos era doar un puști promițător. În acest an, cei doi s-au întâlnit în alte două rânduri, iar Alcaraz s-a impus de fiecare dată în minim de seturi, în finala de la Indian Wells și în semifinalele de la Wimbledon.
Daniil Medvedev, cuvinte mari despre Carlos Alcaraz, înaintea semifinalei de la US Open
Înaintea meciului din această noapte, Medvedev i-a făcut o caracterizare impresionantă lui Alcaraz, subliniind că acesta practic nu are niciun punct slab. Totuși, rusul crede că niciun jucător nu este invincibil și a dat exemplu înfrângerile din trecut ale lui Djokovic sau Nadal. De asemenea, rusul a spus că știe ce are de făcut pentru a obține o victorie mare la Flushing Meadows.
"Aș spune că ceea ce îl face un adversar atât de dificil este că deține toate armele. Are mai multă putere decât ceilalți jucători. Este adevărat că foarte mulți jucători, probabil 97%, nu îmi pot face lovituri câștigătoare, pentru că eu sunt mereu acolo, mereu alergând, mereu încercând să recuperez mingea. El o poate face doar pentru că are această putere, îl vedem lovind forehand-uri cu 160 km/h și alte chestii de genul. Unii jucători, chiar dacă încearcă, nu o pot face. Are forehand, backhand, slice, scurte. Deci are toate loviturile din joc, dar încă o dată, în tenis, poți oricând să învingi jucătorii mai buni. Unii l-au învins pe Novak Djokovic. Unii chiar l-au bătut pe Rafa Nadal pe zgură, ceea ce este aproape imposibil, dar unii jucători au reușit. La fel este și pentru Carlos. De fiecare dată când joc împotriva lui vreau să încerc să câștig, așa că o mai spun o dată: trebuie să servesc mai bine decât în jocurile anterioare. Trebuie să servesc pe linie dacă este necesar. Trebuie să fiu acolo 100% și să fiu mai bun.", a spus Medvedev, citat de welovetennis.fr.
Partida dintre Daniil Medvedev și Carlos Alcaraz va începe la ora 2:00 și va fi LIVE pe Eurosport și aplicația Eurosport.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo