Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Novak Djokovic a dezvăluit "secretul" care îl ajută când simte că nu mai poate! "Poate n-o să mă credeți..."

Bianca Dumitru

Publicat 12/09/2023 la 07:57 GMT+3

Novak Djokovic a intrat definitiv în cărțile de istorie ale tenisului, după ce a câștigat titlul de Grand Slam cu numărul 24 al carierei, la US Open. După finala cu Daniil Medvedev, liderul ATP a vorbit pentru presa din Serbia despre ce îl ajută în momentele în care simte că nu mai poate.

Djokovic - Medvedev - US Open Rezumat

Novak Djokovic a câștigat, pentru a patra oară în carieră, trofeul de la US Open, după ce l-a învins în finala de la Flushing Meadows pe rusul Daniil Medvedev, cu 6-3, 7-6 (5), 6-3, după 3 ore și 17 minute de joc.
picture

Novak Djokovic, 24! Cele mai tari puncte din finala de la US Open, cu Daniil Medvedev

După ce a cucerit cel de-al 24-lea titlu de Grand Slam din carieră, sârbul care a revenit pe locul 1 ATP a făcut câteva declarații în presa din țara natală.
Nole le-a dezvăluit jurnaliștilor din Serbia cum a reușit să treacă peste cele mai dificile momente ale carierei. Sportivul a vorbit despre ce îl ajută atunci când simte că nu mai poate, spunând că un astfel de moment a fost setul 2 al finalei de la New York.
"Mă bazez pe Dumnezeu și pe îngerii păzitori. În momentele în care nu-mi mai simt picioarele, când nu mai am putere, când mingea este neclară... În acele momente, apelez la intervenția divină.
Poate nu o să mă credeți, dar mi s-a întâmplat de multe ori de-a lungul carierei mele, în măsura în care chiar m-am surprins pe mine însumi cum am reușit să suport anumite situații.
Cred că așa a fost și acum. Când lovești mingea peste fileu de 30 de ori, nu mai vezi mingea clar, este pură intuiție. E greu de descris cuiva care nu este în locul meu, pentru că acesta este ultimul stadiu al epuizării. Al doilea set a fost poate cel mai greu din viața mea", a declarat Novak Djokovic, citat de Tennis Majors.
Citește și:

DJOKOVIC "ATACĂ" TITLUL DE GOAT ÎN TOATE SPORTURILE

Presa de la Belgrad îl consideră pe Novak Djokovic cel mai mare sportiv din istorie, peste Michael Phelps, Michael Jordan sau Muhammad Ali, ca să numim doar 3 dintre sportivii legendari care au scris istorie de-a lungul timpului.
Întrebat dacă locul lui este în această listă selectă, sârbul a dat dovadă de modestie, explicând că nu este în măsură să facă astfel de judecăți, neavând suficiente cunoștințe în materie.
Totuși, Djokovic se consideră o "victimă" a faptului că provine din Europa de Est, considerând că altfel ar fi avut parte de un cu totul alt tratament, încă din 2011, când a început să domine total tenisul mondial.
"Te voi lăsa pe tine și pe toți ceilalți să discutați și să decideți dacă merit să fac parte din această discuție, a celui mai bun sportiv din istorie. Adevărul este un lucru: dacă nu aș fi fost din Serbia, aș fi fost ridicat până la cer de mulți ani în lumea occidentală.
Dar, hei, face parte din călătoria vieții mele, sunt recunoscător că sunt din Serbia, originile mele îmi dau credință și speranță. De aceea tot ceea ce obțin este mai dulce și mă împlinește și mai mult", a spus Novak Djokovic, la conferința de presă de după confruntarea cu Medvedev.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo