Sabalenka și Pegula, dialog savuros, după finala US Open: "În setul doi mă rugam pe teren"
Actualizat 08/09/2024 la 08:50 GMT+3
Aryna Sabalenka a învins-o pe Jessica Pegula în marea finală de la US Open, scor 7-5, 7-5, și a cucerit al 3-lea trofeu de Grand Slam al carierei. După meci, americanca a spus că i-ar fi plăcut ca a 2-a jucătoare a lumii să o lasă să câștige un set, iar replica bielorusei a fost una savuroasă.
Tennis - Grand Slam - Day 13 - US Open - Jessica Pegula - Aryna Sabalenka - Highlights
Sursa video: Eurosport
Aryna Sabalenka a pierdut anul trecut finala de la US Open în fața lui Cori Gauff, dar în acest an a reușit să meargă până la capăt. Bielorusa a făcut un turneu perfect și în finala cu Jessica Pegula și-a stăpânit emoțiile și a fost extrem de eficientă în momentele cheie, reușind să se impună în minim de seturi, scor 7-5, 7-5.

Betano US Open
Credit imagine: Eurosport
Toată emoția de la US Open de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
În setul secund, americanca a condus cu 5-3 și se părea că meciul se va duce în decisiv, însă Sabalenka a reușit să joace cel mai bun tenis al său și a închis meciul înainte ca lucrurile să se complice pentru ea. Chiar dacă a pierdut prima sa finală de Grand Slam a carierei, Pegula a avut puterea să glumească la final.
"Mi-ar fi plăcut să mă lase să câștig un set", a spus sportiva din SUA.
Când i-a venit rândul să vorbească, Sabalenka a elogiat-o pe adversara sa și și-a manifestat convingerea că aceasta va câștiga la un moment dat un turneu de Grand Slam. Cât despre cedarea unui set, bielorusa i-a dat o replică pe măsură Jessicăi, spunând că în setul doi a început să se roage pe teren când americanca era pe val.
"Oh, Doamne. Sunt fără cuvinte acum. De atâtea ori, am crezut că sunt atât de aproape de a câștiga acest turneu. A fost un vis al meu. În sfârșit am primit acest trofeu frumos. Înseamnă mult. Au fost câteva săptămâni dificile. Știu cât de greu este să pierzi în finală, Jessica. Arați un tenis uimitor. Sunt mai mult decât sigură că vei câștiga un titlu de Grand Slam. Nu unul, poate mai multe, dar să începem cu unul. În al 2-lea set tocmai mă rugam acolo pe teren. Și vorbești că eu trebuia să îți dau un set", a spus Sabalenka, stârnind hohote de râs în tribune.
Aryna Sabalenka "și-a scos pălăria" în fața echipei sale, după succesul de la US Open
Așa cum a făcut întotdeauna după marile succese, noua campioană de la Flushing Meadows a avut un discurs superb la adresa echipei sale.
"Îmi amintesc toate acele înfrângeri grele din ultimul an... va suna ca un șablon, dar nu renunțațo niciodată la visul vostru. Continuați să visați și să munciți din greu. Dacă chiar muncești din greu și sacrifici totul pentru visul tău, îl vei obține într-o zi. Sunt super mândră de mine. Nu spun asta niciodată. Dar sunt foarte mândră. Sunt mândră de echipa mea că indiferent de ce s-a întâmplat, indiferent de situația cu care ne-am confruntat în acest sezon și în trecut, am reușit să trecem prin tot și să obținem toate acele trofee frumoase. Sprijinul vostru este totul. Voi sunteți familia mea. Nu mi-aș putea imagina viața mea de tenismenă sau viața personală fără voi. Chiar vă iubesc. Nu o spun des, dar o spun uneori. Vă iubesc atat de mult. Vă mulțumesc!", a adăgat Aryna la interviul acordat pe teren.
Prin succesul de la New York, Sabalenka a atins câteva borne fabuloase. Poate cea mai importantă e că a ajuns la 3 titluri câștigate în ultimele 8 Grand Slam-uri, mai multe decât orice adversară din circuit. În urma triumful de la US Open, bielorusa și-a consolidat poziția a 2-a în clasamentul WTA și a redus din ecartul față de Iga Swiatek. Poloneza are puțin peste 2000 de puncte avans, dar are multe puncte de apărat pe finalul de sezon (anul trecut a câștigat la Beijing și Turneul Campioanelor), astfel că Sabalenka are o șansă reală de a termina anul pe primul loc în lume.
Promo
Promo