Uluitor cât a ajuns să coste un bilet la finala US Open dintre Sabalenka și Pegula! Prețurile au "explodat"
Aryna Sabalenka și Jessica Pegula își dispută în această seară, de la ora 23:00, marea finală de la US Open, în direct pe Eurosport. Prețurile pentru biletele marii finale au "explodat" și au ajuns să coste sume uriașe, ținând cont de faptul că o americancă are șanse la trofeu.
Tennis - Grand Slam - US Open - Women Semi-finals - Top 5
Sursa video: Eurosport
Aryna Sabalenka este la o victorie distanță de câștigarea celui de-al 3-lea titlu de Grand Slam al carierei. Dublă campioană la Australian Open, bielorusa va juca a 2-a finală la rând la US Open. Anul trecut a pierdut în fața lui Cori Gauff, iar în această seară va da piept cu o altă reprezentantă a gazdelor, Jessica Pegula, aflată în premieră în ultimul act al unui turneu major.
Americanii speră la o victoria a Pegulei, care ar ține trofeul în Statele Unite, după ce anul trecut Coco Gauff o învingea în finală pe aceeași Sabalenka.
Astfel, prețurile biletelor la finală au luat-o razna. Un tichet a ajuns să coste până la 4.500 de dolari, în condițiile în care costurile inițiale erau cuprinse între 338 de dolari și 3058 de dolari.
Același lucru se întâmplă și la finala masculină, unde prețurile au ajuns să se scumpească cu până la 60%, anunță CNN. Statisticienii estimează că l-a semifinala dintre Taylor Fritz și Frances Tiafoe s-au plătit până la 56.000 de dolari pe un bilet.
Aryna Sabalenka - Jessica Pegula se înfruntă azi în marea finală de la US Open
În Era Open, doar de 3 ori în istorie s-a mai întâmplat ca finala de la Cincinnati să se reediteze în ultimul act de la US Open. Foarte interesant este că niciodată jucătoarea care a triumfat în Ohio a ridicat trofeul deasupra capului și la New York.
Prima astfel de situație a avut loc în 2013. Viktoria Azarenka cucerea primul său trofeu la Cincinnati, după o finală dramatică cu Serena Williams, câștigată cu 8-6 în tie-break-ul din decisiv. Câteva săptămâni mai târziu, Serena își lua revanșa în finala de la US Open, impunându-se tot în 3 seturi.
La 3 ani distanță s-a întâmplat din nou ca finalistele de la Cincinnati să fie aceleași la US Open. La turneul WTA 1000, Karolina Pliskova o surclasa pe Angelique Kerber, scor 6-3, 6-1, dar apoi jucătoarea din Germania obținea singurul său titlu la US Open, după o victorie în 3 seturi.
Ultima dată când scenariul s-a repetat a fost în 2020, deși lucrurile au stat puțin diferit. În finala de la Cincinnati s-au calificat Victoria Azarenka și Naomi Osaka, dar nipona s-a retras înaintea meciului din motive medicale. Astfel, Vika a câștigat al 2-lea său trofeu în Ohio, însă nu a putut pune mâna și pe cel de la US Open. În finala de la Flushing Meadows, bielorusa a câștigat primul set cu 6-1, dar le-a pierdut pe următoarele două cu 3-6 și Osaka triumfa pentru a 2-a oară în carieră la New York.
Așadar, dacă va câștiga în această seară, Aryna Sabalenka va deveni prima jucătoare din istorie care învinge aceeași adversară în finalele de la Cincinnati și US Open în același an.
În afara finalei de la Cincinnati de acum două săptămâni, Pegula și Sabalenka s-au mai întâlnit de alte 6 ori, iar americanca a obținut doar două victorii. La turneele de Grand Slam, cele două au mai fost doar o dată adversare, la Roland Garros 2020, când Sabalenka a câștigat în două seturi. De altfel, toate întâlnirile directe s-au încheiat în minim de seturi cu excepția primeia dintre ele, la Cincinnati 2020, când Pegula s-a impus în decisiv.
Finala feminină de la US Open dintre Aryna Sabalenka și Jessica Pegula va începe în jurul orei 23:00 și va fi LIVE pe Eurosport 1 și platforma Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)