Campionul din 2020 de la US Open nu are niciun dubiu! Cine câștigă ediția din 2025: "Pe ei îi aleg!"
US Open 2025 a început duminică, iar toată lumea e curioasă cine va triumfa anul acesta la Flushing Meadows. Campionul din 2020, Dominic Thiem, a fost destul de categoric atunci când a fost întrebat cine va lua acasă marele trofeu, atât pe tabloul feminin, cât și pe cel masculin
US Open 2025 se vede în direct pe Eurosport și HBO Max, în perioada 24 august - 7 septembrie
Sursa video: Eurosport
Dominic Thiem, campionul-surpriză al ediției din 2020 a US Open, a fost invitat de Tennis Channel să își exprime pronosticul pentru actuala ediție a turneului de la New York. Austriacul nu a stat prea mult pe gânduri și a ales doi favoriți clari pentru trofeu, atât la masculin, cât și la feminin.

Betano, US Open 2025
Credit imagine: Eurosport
Toată emoția de la US Open de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
"Îi voi alege pe Carlos Alcaraz la masculin și pe Iga Swiatek la feminin", a declarat Thiem, într-o replică acordată celor de la Tennis Channel. Atât Carlos, cât și Iga vin după victoriile de la Cincinnati, iar în ultimii doi ani, cine s-a impus la turneul din Ohio a reușit să triumfe și la US Open.
CITEȘTE ȘI:
- Legendara Clijsters, pariu "nebun" la US Open! De ce le ignoră pe Sabalenka & Swiatek: "Va câștiga!"
- Djokovic și "gluma" care "a pus pe jar" tenisul masculin, la US Open: "Planul meu e să-l antrenez!"
Swiatek și Alcaraz, aleșii lui Dominic Thiem pentru US Open 2025
Interesant este că fostul număr 3 mondial nu a mizat pe campionul en-titre, Jannik Sinner, preferându-l pe marele său rival, Alcaraz, considerat deja de mulți viitorul lider absolut al tenisului. La feminin, alegerea lui Thiem a fost și mai previzibilă: Iga Swiatek, care domină circuitul WTA în a doua jumătate a anului 2025 și rămâne printre principalele favorite la cucerirea trofeului pe hardul american.
Astfel, campionul din 2020, cel care a reușit atunci să cucerească singurul său titlu de Grand Slam, merge pe mâna celor doi jucători considerați deja simbolurile noii generații din tenis, ambii aflați într-o formă de zile mari la Flushing Meadows.
Ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, se joacă în perioada 24 august - 7 septembrie și e transmis în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)