S-a făcut dreptate! Stan Wawrinka a primit wild-card pe tabloul principal la US Open + Serena și Venus Williams vor juca împreună la dublu
Eurosport on GoogleStan Wawrinka a primit în cele din urmă wild-card la US Open, decizia inițială a organizatorilor de a-l ignora pe campionul din 2016 fiind vehement criticată. Totodată, surorile Williams beneficiază de o invitație pe tabloul de dublu.
Stan Wawrinka
Credit imagine: Getty Images
În urmă cu mai multe zile, organizatorii de la US Open au luat o decizie catalogată ca fiind revoltătoare. Stan Wawrinka, triplu campion de Grand Slam, unul dintre titluri fiind obținut la Flushing Meadows, a fost ignorat și nu a primit wild-card, ultimul loc disponibil revenindu-i lui Patrick Kypson.
Până la urmă, elvețianul va fi prezent la US Open. În cursul zilei de vineri, Patrick Kypson a declarat forfait, invocând o accidentare, prin urmare lui Wawrinka i s-a oferit wild-card-ul americanului. Astfel, Stan va participa pentru ultima dată într-o competiție de Grand Slam, el urmând să își încheie cariera la sfârșitul sezonului.
"Sunt incredibil de entuziasmat să accept invitația pentru US Open 2026 și abia aștept să concurez din nou în fața fanilor din New York", a fost reacția lui Wawrinka după ce a primit wild-card-ul.
Wawrinka are un palmares impresionant la New York. Pe lângă titlul cucerit în 2016, elvețianul a mai ajuns de două ori în semifinalele turneului, în 2013 și 2015, și de trei ori în sferturile de finală, în 2010, 2014 și 2019. Jucătorul ajuns la 41 de ani este considerat unul dintre cei mai importanți ai ultimelor două decenii, reușind să câștige trei titluri de Grand Slam într-o eră dominată de Big 3 și în care a evoluat inclusiv Andy Murray.
Surorile Williams vor participa la US Open
O altă veste importantă venită miercuri este că Serena și Venus Williams vor participa împreună la US Open. Ele au primit wild-card-ul în proba de dublu și, în mod cert, vor avea parte de o susținere impresionantă când vor păși pe teren.
În 1999, la Roland Garros, ele au disputat prima lor finală de Grand Slam, pe care au câștigat-o la sfârșitul unui meci palpitant împotriva perechii Hingis/Kournikova. Ulterior, cele două au triumfat peste doar câteva luni și la competiția din New York.
În 2016, la Wimbledon, cele două sportive din Statele Unite ale Americii au câștigat ultimul lor titlu de Grand Slam la dublu, cel cu numărul 14. De menționat că Serena și Venus Williams nu au pierdut niciodată o finală de Grand Slam, având un bilanț impecabil în ultimul act.
După succesul de la All England Club, Serena și Venus au mai făcut echipă doar la alte cinci competiții. Ele au fost eliminate în prima rundă a Jocurilor Olimpice din 2016, au pierdut o partidă în BJK Cup, în 2018, au ajuns în optimi la Roland Garros 2018, au fost învinse în runda inaugurală la US Open 2022, la fel ca la Cincinnati 2026.
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se va vedea în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 23 august - 13 septembrie. Meciurile de pe tabloul principal încep duminică, 30 august.
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)