Vagnozzi ştie cine va fi noul membru "Big 3". De cine se teme cel mai mult antrenorul lui Sinner
Publicat 03/10/2025 la 12:52 GMT+3
Simone Vagnozzi l-a numit pe Jakub Mensik, puştiul de 20 de ani din Cehia, drept cel mai probabil nou membru al "Big 3", deşi şi Joao Fonseca posedă calităţi fantastice, care îl pot recomanda drept un adversar redutabil pentru Sinner şi Alcaraz. De asemenea, tehnicianul lui Jannik a vorbit despre schimbările din jocul italianului după finala de la US Open, pierdută la Carlitos.
Simone Vagnozzi, Jannik Sinner & Darren Cahill
Credit imagine: Getty Images
De la începutul anului 2024, Alcaraz și Sinner au cucerit împreună toate turneele de Grand Slam, Alcaraz adunând deja şase titluri majore, iar Sinner patru.
Cei doi domină categoric circuitul, dar asta şi pentru că există un "vid de putere" în spatele lor, lucru demonstrat atât de faptul că Zverev, al 3-lea clasat în ierarhia mondială se află la aproape 5000 de puncte în spatele lui Sinner, cât şi de parcursul lui Novak Djokovic, care, deşi va împlini în curând 39 de ani, a ajuns fără mari emoţii în toate cele 4 semifinale de Grand Slam din acest sezon.
Lucrurile nu vor rămâne mult timp așa, crede Simone Vagonzzi, unul dintre antrenorii din spatele performanţelor fabuloase ale lui Sinner, acesta numind doi jucători care pot face în viitor parte din "Big 3": Joao Fonseca şi Jakub Mensik. Acesta din urmă, campion deja la Miami în 2025, este sportivul care poate creşte cel mai mult, crede tehnicianul de 42 de ani.
"Sunt mulți potențiali adversari. Există Fonseca, evident, deși îmi place foarte mult Mensik. Dacă nu are probleme fizice, este un sportiv care poate crește mult. Când m-am alăturat echipei lui Sinner, mulți oameni din lumea tenisului spuneau că Rune era mult înaintea lui. Există mulți factori care influențează dezvoltarea unui jucător, așa că e greu de făcut pronosticuri. Acum, toată lumea vede victoriile lui Jannik ca fiind normale", a spus Vagnozzi, pentru Corriere dello Sport, el punctând totodată că marele obiectiv al elevului său în 2025 a fost câștigarea Wimbledonului: "Anul acesta, obiectivul nostru a fost să câștigăm la All England Club şi l-am atins. Sper să continui cu Jannik cât mai mult timp posibil. În viitor, aș fi motivat să fac același lucru cu un alt jucător, deși sunt cu Jannik Sinner de ceva timp şi el a fost singurul meu jucător".
Vagnozzi, despre schimbările din jocul lui Sinner după US Open
Antrenorul lui Sinner a vorbit şi despre înfrângerea din finala US Open, pierdută la marele rival, Carlos Alcaraz. "O înfrângere te ajută să crezi că e un moment bun să îmbunătățești lucrurile", remarcă el.
După ultimul act de la New York, Sinner a dezvăluit că trebuie să fie mai puțin previzibil și că este hotărât să facă schimbări în tenisul său, știind că acest lucru va însemna şi pierderea mai multor meciuri pe parcurs. Simone Vagnozzi a explicat că lucrurile nu trebuie duse într-un registru prea pesimist, el aşteptându-se la înfrângerea lui Jannik în faţa lui Carlitos, dar a dezvăluit şi ce modificări au survenit deja în jocul proaspătului campion de la Beijing.
"Înfrângerea din acea finală nu a fost o surpriză pentru mine. În acel moment, Carlos era fizic și din punct de vedere al tenisului mai bun decât Jannik. Nu trebuie să uităm că Sinner a avut cinci luni foarte dificile și nu ar trebui să vorbim despre o criză, având în vedere că a câștigat două turnee de Grand Slam anul acesta, ajungând în finală în fiecare turneu.
Uneori, sunt surprins de lucrurile care se spun. De cele mai multe ori lucrurile merg bine, dar alteori se întâmplă să nu funcţioneze totul la 100%. E normal. În Statele Unite, Jannik nu a servit bine. Am făcut o mică modificare la mișcarea de serviciu, înainte de a ajunge în China. S-a adaptat bine și a servit foarte bine la Beijing.
Jannik știe că propunerile noastre pot fi corecte sau greșite, dar, în același timp, trebuie să lucrăm la ideile în care crede el. Altfel, acestea nu pot funcționa. Uneori, pierderea unui meci poate ajuta un jucător să creadă că ar putea fi un moment bun pentru a îmbunătăți anumite lucruri", a dezvăluit Simone.
Pe lângă acea mică modificare adusă serviciului său, care îi va permite să îmbunătățească o statistică ce reprezenta o preocupare în cadrul echipei, un alt lucru pe care Sinner trebuia să îl îmbunătățească era adăugarea de variație în jocul său.
"Jannik nu e previzibil deloc, dar trebuie să vină mai des cu elementul surpriză. Asta nu înseamnă că ar trebui să devină un jucător de serviciu - voleu. Există drop shot-uri, slice-uri și alte variații în joc - cum ar fi un prim serviciu pe linie, returul mai agresiv -, încercăm să îmbunătăţim totul. Se updatează în multe privințe. Dar munca noastră este concentrată în prezent în special pe primul serviciu. Apoi, pot exista momente în care el vede lucrurile din perspectiva lui. De exemplu, în finala împotriva lui Tien (n.r. la Beijing, acum două zile), la 2-2 l-am întrebat dacă vrea să reducă puterea la retur pentru a câştiga mai mult la capitolul exactitate. Mi-a spus că încearcă. A făcut-o o dată, apoi a rupt mingea. Şi-a urmat instinctele şi asta a fost foarte bine", a completat Vagnozzi.
Jannik Sinner se pregăteşte de debutul la Shanghai, penultimul ATP 1000 al anului, unde în turul doi îl va întâlni, sâmbătă dimineaţă, pe germanul Daniel Altmaier, locul 50 ATP. Italianul are şansa să revină pe locul 1 ATP, dacă se impune la turneul din China şi, apoi, la Viena.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo