Verdictul medicilor în cazul accidentării lui Carlos Alcaraz. Ce s-a descoperit la RMN

Carlos Alcaraz poate răsufla ușurat, accidentarea pe care a suferit-o la Rio nefiind una gravă. Ibericul are o mică entorsă la gleznă, dar aceasta nu îl va împiedica să participe la următoarele competiții.

Frustriert: Carlos Alcaraz hat sich verletzt

Credit imagine: SID

Carlos Alcaraz, numărul 2 mondial, a abandonat marţi, din cauza unei accidentări, în debutul meciului cu brazilianul Thiago Monteiro din primul tur al turneului ATP 500 de la Rio de Janeiro, dotat cu premii totale de 2,1 milioane de dolari.
Principalul favorit al acestei competiţii, cea mai importantă din America de Sud, pe care a câştigat-o în 2022, Alcaraz a fost constrâns să pună capăt jocului din cauza durerilor resimţite la glezna dreaptă, după primele două gameuri ale partidei, la scorul de 1-1.
Starul spaniol a cerut mai întâi o pauză, în cursul căreia i s-a bandajat glezna, înainte de a câştiga primul game. Însă, după ce a pierdut cel de-al doilea game pe serviciul său, Alcaraz a decis să abandoneze, ceea ce constituie o nouă lovitură pentru el, după un început de sezon dezamăgitor.

Accidentarea lui Alcaraz nu e gravă. Meciul cu Nadal "rămâne în picioare"

La conferința de presă, Carlitos a precizat că fizioterapeuții i-au spus că nu e vorba de o accidentare gravă, care să fi afectat ligamentele, dar, evident, era nevoie de teste suplimentare pentru un verdict clar. Aseară, spaniolul a efectuat un RMN și, din fericire, nu e vorba de o accidentare gravă, urmând a putea reveni pe teren de săptămâna viitoare.
"Tocmai am făcut un RMN la gleznă după accidentarea de ieri și am o entorsă laterală de gradul 2, care mă va ține câteva zile departe de teren. Ne vedem în Las Vegas, apoi la Indian Wells", a anunțat Alcaraz pe Twitter, aseară târziu.
După demonstrativul cu marele Rafa Nadal, de la Las Vegas (3 martie), Alcaraz își va îndrepta atenția spre "Sunshine Double", Indian Wells urmând a debuta în mai puțin de 3 săptămâni. Ibericul a câștigat turneul din California în sezonul trecut, în timp ce la Miami are de apărat punctele aferente unei semifinale. Dacă nu va obține calificarea în fazele finale la cele două competiții, murcianul riscă să coboare pe locul 3 sau chiar 4 ATP, sub Sinner și Medvedev.
Dublu campion de Mare Şlem, Carlos Alcaraz s-a confruntat cu dificultăţi de la începutul sezonului 2024, fiind eliminat de germanul Alexander Zverev în sferturile de finală la Australian Open.
Săptămâna trecută, el s-a înclinat în faţa chilianului Nicolas Jarry în semifinalele turneului de la Buenos Aires, rămânând astfel fără niciun trofeu câştigat de la triumful său de la Wimbledon, în iulie 2023, în faţa sârbului Novak Djokovic.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo