Veste teribilă pentru Carlos Alcaraz, după eliminarea de la Paris

Carlos Alcaraz a suferit o înfrângere puţin scontată în optimi la Paris-Bercy, fiind învins de Ugo Humbert, în trei seturi, iar acum e în pericol să piardă locul 2 în ATP Race în favoarea lui Zverev. Vestea e una neplăcută pentru iberic, care așa ar avea şanse de 50% să joace împotriva lui Sinner în grupele Turneului Campionilor.

Carlos Alcaraz & Jannik Sinner

Credit imagine: Twitter

ATP Finals se va disputa în perioada 10-17 noiembrie în Piemont, iar mulţi îl văd pe Jannik Sinner marele favorit. Lucru de înţeles, în contextul în care italianul vine după un an fabulos, cu 8 titluri cucerite în 9 finale, printre care două de Grand Slam. Mai mult, el joacă fantastic în sală, iar faptul că Turneul Campionilor are loc la Torino, unde italienii vor crea un vulcan pentru favoritul lor, e alt mare avantaj.
Sinner şi-a luat pauză în această săptămână, "sărind" peste ATP 1000 Paris. Oficial, e vorba de o accidentare, dar mulţi sunt de părere că elevul lui Cahill nu a vrut să forţeze înainte de ultimul mare obiectiv al sezonului.
În absenţa lui Jannik din capitala Franţei, dar şi a lui Djokovic, Alcaraz era văzut marele favorit, dar ibericul a demonstrat încă o dată că în competițiile indoor nu se descurcă perfect, mai ales dacă suprafaţa e foarte rapidă, cum se întâmplă la Paris.

Sinner şi Alcaraz pot fi în aceeaşi grupă la Turneul Campionilor, dacă Zverev face finală la Paris

Învins neaştetpat de Ugo Humbert în optimi, ieri, Carlitos e în mare pericol să piardă locul secund în ATP Race, Zverev "stând la pândă". Acest lucru e foarte important în perspectiva Turneului Campionilor, pentru că ibericul riscă să joace împotriva lui Sinner încă din grupe. Locul 2 îi oferea "imunitate", dar, ca ocupant al poziției a 3-a, are 50% şanse să îl întâlnească pe italian devreme în concurs. Pentru ca Sascha să treacă peste Alcaraz în ATP Race, e nevoie ca neamţul să joace finala, lucru deloc improbabil, în contextul configurației tabloului de la Paris (Zverev îl întâlneşte azi, în sferturi, pe Tsitsipas, iar într-o eventuală semifinală va juca împotriva învingătorului din duelul Rune - De Minaur).
Așa arată în prezent, cu punctele updatate în funcţie de ce s-a întâmplat la Paris, lupta pentru Turneul Campionilor:
1. Jannik Sinner - 10330 puncte
2. Carlos Alcaraz - 6810
3. Alexander Zverev - 6515
4. Daniil Medvedev - 4830
5. Taylor Fritz - 4300 *
------------------------------------
6. Novak Djokovic - 3910
7. Casper Ruud - 3855
8. Alex De Minaur - 3745
9. Andrey Rublev - 3720
10. Grigor Dimitrov - 3340
*primii 5 jucători sunt deja calificaţi matematic pentru Torin, ultimele 3 poziţii urmând a se stabili după competițiile de la Paris-Bercy şi Metz. La acest din urmă turneu, Rublev a cerut un wildcard, pentru a forţa pe ultima sută de metri prezenţa între primii 8. Rusul ar putea să ajungă la Turneul Campionilor şi de pe 9, în acest moment neştiindu-se dacă Djokovic va dori să participe în caz că se va califica (șansele să obţină biletele pentru Torino sunt de peste 90%). Sârbul e în prezent în vacanţă, în Maldive, şi pare să se concentreze mai degrabă pe relaxarea înainte de probabil ultimul său sezon la cel mai înalt nivel.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo