Victoria autoGraf. US Open 1988: Steffi și ruleta rusească pentru Marele Șlem

Presiunea era imensă încă de la startul întrecerii de la New York, lumea întreagă vorbea doar despre al patrulea trofeu major al anului pentru Steffi - iar o astfel de presiune s-a văzut în 2015 cum poate să ducă la deraierea de pe șine chiar și în cazul unei forțe precum Serena Williams.

Ce a făcut însă Steffi când a ajuns la startul finalei de la New York? Și-a pus parcă motto-ul melodiei "My way" pe repeat, a aruncat la coș tactica clară dictată de autoritarul său tată-antrenor și a jucat pentru public, pentru istorie și pentru a-și demonstra că poate câștiga în orice condiții, în orașul cel mai agitat al planetei.Și totul i-a ieșit, ca nimănui alteia.

Steffi Graf a început sezonul 1988 fiind pe primul loc în lume, iar germanca a confirmat cu vârf și îndesat că este cea mai bună jucătoare de tenis, fiind învinsă doar de trei ori în meciuri oficiale. Graf a fost, practic, într-o cursă cu ea însăși, obținând 11 trofee.

1988 a fost însă și un sezon al deciziilor bune. La Australian Open apăreau două modificări majore: s-a schimbat suprafața - fiind introdus Rebound Ace-ul, iar arena centrală era dotată în premieră cu acoperiș retractabil. Graf a hotărât în consecință să nu se înscrie la turnee pregătitoare, preferând să meargă direct la Melbourne în start de an pentru a se acomoda cu temperaturile caniculare specifice Australiei, dar și să se antreneze în sală. Iar acest lucru a cântărit enorm în finala cu experimentata Chris Evert, cu 15 ani mai în vârstă decât Steffi, întrucât, după momentul în care a început ploaia, iar organizatorii au închis acoperișul, jocul americancei s-a destrămat, nemțoaica reușind să-și construiască un avantaj insurmontabil: 6-1, 5-1. Când Evert și-a revenit în cele din urmă, a fost tardiv, chiar dacă americanca a împins setul secund la 6-6, Graf având rezerve de energie pentru a domina tie-break-ul și a închide finala, cu un 7-3 plin de siguranță.

La Roland Garros, Steffi a fost ca un distrugător de război: a cedat doar 11 game-uri până în semifinale, 9 game-uri în duelul pentru finală cu Sabatini și a încheiat apoi meciul pentru trofeu în doar 34 de minute!

Steffi Graf a pregătit apoi temeinic Wimbledonul și provocarea supremă: înfruntarea Martinei Navratilova, câștigătoare a ultimelor șase trofee puse în joc. Din nou a preferat să nu joace turnee-test, însă și-a angajat un jucător german de mână stângă, Markus Schur, pentru a-și oțeli reverul în fața efectelor specifice produse de lovitura de gardă inversă. Australianul Mark Woodforde, de asemenea stângaci, i-a fost sparring partner pe durata turneului, germanca adunând din nou victorii clare în primele runde. În finală, a avut loc întâlnirea logică cu Navratilova, iar după ce Martina a condus cu set și 2-0, Graf a declanșat ofensiva totală și, folosindu-se magistral de reverul tăiat, i-a scos Navratilovei din buzunar al nouălea trofeu la Wimbledon, triumfând cu 5-7, 6-2, 6-1.

"Acum, toată lumea era convinsă că Steffi avea să cucerească şi cel de-al patrulea titlu de Mare Şlem. Jucătoarele acceptau ca un <<fait accompli>> victoria la US Open şi glumeau spunând că Steffi pierde doar dacă îşi rupe ceva – ceea ce, bineînţeles, chiar era să se întâmple la Bruehl, când Steffi a încercat să intervină în disputa dintre câinele ei mult-iubit, Max, şi câinele unor vecini. Max a muşcat-o neintenţionat, dar atât de tare pe Steffi de mâna dreaptă, că a fost nevoie de un bandaj rigid. Rana nu a fost profundă, din fericire, Steffi fiind pregătită de joc la debutul US Open" relateazăjurnalista Sue Heady, în cartea biografică "Steffi. Putere publică, durere personală".

Steffi Graf a regretat enorm modul în care a câștigat la Roland Garros. Nu s-a bucurat după acel 6-0, 6-0 în fața Nataliei Zvereva, nu a celebrat și nu a considerat că s-a achitat de sarcină în fața spectatorilor. Poate că tocmai de aceea, după un parcurs extrem de lin spre semifinale la US Open, urmat de abandonul lui Chris Evert înaintea duelului direct, provocat de o enteroviroză, Steffi Graf a făcut un pariu cu sine pentru finala cu Gabriela Sabatini.

Până la acel moment al sezonului, sportiva din Argentina fusese singura care o învinsese în meci oficial - ba chiar de două ori! Puțin atipic, Sabatini avea o slăbiciune clară pe forehand, fiind extrem de solidă pe rever, însă Graf a decis, de una singură și contrar indicațiilor tuturor, să o joace pe Sabatini exact spre rever, către punctul forte al acesteia.

Peter Graf s-a făcut foc și pară. Însă Steffi Graf a savurat din plin acest capitol al Grand Slam-ului său istoric, primul realizat pe patru suprafețe diferite în tenis. S-a impus în finala de pe 10 septembrie de la US Open cu 6-3, 3-6, 6-1 și i s-a luat o piatră de pe inimă.

Pentru lumea din exterior, a părut că nu se bucură, pentru că nu a făcut niciun gest exuberant. Ulterior, avea să mărturisească, foarte sinceră, că a simțit cum și-a îndeplinit misiunea supremă și că nimeni nu va mai avea vreun drept să-i ceară nimic pe mai departe.

Iar în 1989, "Steffi a recunoscut că a jucat un fel de ruletă rusească atunci. Ştia prea bine care era planul de joc, ştia că trebuia să joace pe dreapta lui Sabatini, dar nu a vrut să câştige uşor şi s-a testat pe sine, jucând pe cel mai puternic palier al argentiniencei", se arată în biografia oficială.

Marele său tur de forță avea să se încheie la Jocurile Olimpice, după o nouă finală câștigată în fața Gabrielei Sabatini. Spre satisfacția lui Steffi, chiar și palmaresul direct din acel sezon contra argentiniencei fusese corectat, de la 0-2 la 3-2.