Victoria Mboko, salt spectaculos în ierarhia WTA! Până pe ce loc poate urca canadianca în această săptămână
Ca urmare a parcursului de la Montreal, Victoria Mboko a reușit un salt impresionant în ierarhia WTA. În funcție de rezultatele din această săptămână, canadianca de doar 18 ani ar putea urca până pe locul 24.
Victoria Mboko
Credit imagine: Getty Images
La începutul anului, Victoria Mboko a luat lumea tenisului prin surprindere, câștigând 22 de meciuri consecutive și adjudecându-și astfel patru titluri ITF.
În luna martie, ea și-a făcut debutul într-un turneu Masters, primind un wild-card la Miami, unde a reușit să o elimine pe Camila Osorio în primul tur. A continuat evoluțiile bune și în lunile următoare, iar acum a bifat prestații spectaculoase la Montreal.
Canadianca de doar 18 ani a trecut de Kimberly Birrell, Sofia Kenin și Marie Bouzkova, înainte de a o întâlni în optimi pe Coco Gauff.
Mboko a reușit să o învingă pe numărul doi mondial, rezultat ce a propulsat-o până pe locul 55 în ierarhia WTA, un salt de 30 de poziții!
Urmează să o întâlnească pe Jessica Bouzas Maneiro, iar dacă va câștiga, va mai urca opt locuri, până pe 47. În cazul în care își va trece în palmares trofeul, Victoria Mboko ar putea ajunge pe locul 24 în ierarhia WTA, în funcție și de rezultatele altor jucătoare.
Mboko a luat WTA-ul pe sus
Rezultatul surprinzător din meicul cu Coco Gauff nu doar că i-a adus calificarea în primul sfert de finală al carierei într-un turneu WTA 1000, dar a electrizat publicul din Montreal. "Nu-mi vine să cred. Totul s-a întâmplat atât de repede. Sunt încă puțin în extaz", a declarat Victoria Mboko după meci.
Succesul cu Gauff a venit la doar două zile după ce Mboko o învinsese, tot în două seturi, pe Sofia Kenin, fostă câștigătoare a Australian Open (6-2, 6-3). Însă victoria de vineri a avut o greutate aparte, având în vedere statutul și forma adversarei.
"Nici nu știu ce să spun. Sunt puțin șocată de tot ce s-a întâmplat. Erau atât de mulți oameni în tribună… Cred că abia în seara asta o să apuc să realizez ce am făcut. Dar sunt foarte fericită și extrem de mulțumită că am reușit să-mi păstrez calmul și să închid meciul", a spus Mboko.
Întrebată dacă a încercat să profite de punctul slab al americancei – cele 37 de erori neforțate comise de Gauff în primele două meciuri ale turneului –, Mboko a negat: "Sincer, nu m-am gândit la asta. Ăsta e tenisul, toată lumea face greșeli, și eu fac. Am fost concentrată doar pe ce aveam de făcut pe teren și am încercat să joc cel mai solid tenis posibil. Nu m-am uitat la ce face ea, ci doar am vrut să îmi fac jocul și să sper la ce e mai bun", a explicat canadianca.
În interviul acordat pe teren imediat după meci, Mboko și-a arătat recunoștința față de fanii canadieni care au susținut-o meci de meci: "E incredibil să o înving pe Gauff. Sunt atât de fericită că am bătut o campioană atât de mare. În fiecare zi, publicul a fost acolo pentru mine. Nu am mai avut niciodată atât de multă susținere la un turneu WTA. Acesta e practic singurul turneu mare din Canada, iar faptul că am putut juca în fața unor tribune pline de canadieni e minunat. Nu aș putea fi mai recunoscătoare", a spus Mboko.
Ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, este programat în perioada 24 august - 7 septembrie și va fi transmis în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)