Sezonul în tenisul masculin s-a deschis în noaptea dintre 2 și 3 ianuarie, în Australia, cu turneul ATP Cup, competiție care a fost recent înființată și care se desfășoară acum în premieră.
Turneul din Australia este pe modelul Cupei Davis, inițiată de ITF. Este o competiție care se joacă pe echipe. Acestea sunt în număr de 24, împărțite în șase grupe, care vor juca Sydney, Perth si Brisbane dupa sistemul fiecare cu fiecare. Primele șase clasate și primele doua echipe de pe locul doi merg în sferturile de finală.

Nadal cu ochii pe un nou trofeu

Tenis
Laver Cup: Stefanos Tsitsipas a rezolvat destul de repede partida cu Nick Kyrgios
ACUM 6 ORE
https://i.eurosport.com/2020/01/02/2745539.jpg
Marea favorită a turneului este Spania, echipă care are în componență doi jucători din Top 10 mondial, Rafael Nadal și Roberto Bautista Agut.
Surpriza competiției recent începută este înfrângerea suferită de câștigătorul Turneului Campionilor, Stefanos Tsisipas (21 de ani, nr. 6 ATP), în fața canadianului Denis Shapovalov (20 de ani, nr. 15 ATP), în două seturi, 6-7, 6-7, după două ore și 5 minute de joc.
Grecul Tsistipas a fost dezamăgit după primul meci al sezonului.
Serviciul lui a fost mai bun decât al meu, nu am făcut ceea ce trebuia să fac și nici nu aveam o ideea clară despre cum ar fi trebuit să joc. De această dată el a fost mai bun ca mine când a luat deciziile și a făcut lucrurile mai bine decât mine
Acesta a fost al doilea meci din duelul Grecia - Canada, iar scorul este 2-0 pentru canadieni, după ce în prima partidă Felix Auger-Aliassime (19 ani, nr. 21 ATP) l-a învins pe Michail Pervolarakis (23 de ani, nr. 487 ATP), scor 6-1, 6-3.

Rezumat ATP CUP : Canada a învins Grecia

Din grupa F de la ATP Cup, alături de Grecia și Canada mai fac parte Australia și Germania.
Începând cu 1 ianuarie 2020, canalele Eurosport nu mai sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, din cauza refuzului Telekom de a continua parteneriatul cu noi. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Laver Cup
Laver Cup : Top 5. Cele mai frumose mingi din prima zi
ACUM 19 ORE
Tenis
Lovitura anului: Emma Răducanu este sfătuită să-l ia ca antrenor pe Darren Cahill
ACUM 20 ORE