Smiley a inițiat o provocare pentru dubla campioană de Grand Slam din România, iar Simona a intrat în joc și a pregătit un teren de tenis improvizat în garajul casei, acolo unde a disputat un mini-meci de tenis alături de fratele ei, Nicolae, pe care l-a învins la limită, scor 6-5. Partida s-a desfășurat sub privirea plină de mândire a tatălui lor, Stere Halep, și pe fondul sonor de la Wimbledon.
Criza provocată de pandemia de coronavirus a pus stăpânire pe întreaga lume și a oprit toate sporturile în loc. Tenisul a fost pus pe hold odată cu anularea turneului de la Indian Wells chiar în prima zi de calificări. Competiția din Statele Unite ale Americii a fost doar prima dintr-un șir parcă interminabil de suspendări și anulări. Simona Halep, ca toți ceilalți cetățeni responsabili, stau acasă, protejându-se pe sine și pe cei din jurul ei. Însă distracția este în toi în familia Halep.
După ce a câștigat meciul cu fratele ei, Simona a primit și un premiu inedit specific acestei perioade, un cozonac: “Am jucat pentru foarte multe trofee în cariera mea, dar pentru așa ceva n-am jucat niciodată și sunt tare mândră că am câștigat”, a spus Simo râzând. Întrebată de Smiley ce va face cu premiul, Simona a răspuns fără echivoc: “Îl mănânc, ce pot să fac?! Abia aștept să-l savurez!”
Tenis
Topul câștigurilor din tenis în 2021, eclipsat de Emma Răducanu! Ce loc surpriză ocupă Simona Halep
IERI LA 13:20

Simona Halep, meci de tenis în casă cu fratele ei, Nicolae

Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Tenis
Mesaj emoționant al lui Darren Cahill după despărțirea de Simona Halep! Ce a postat antrenorul
22/09/2021 LA 20:40
Tenis
"M-a luat prin surprindere!" Ce a spus Ilie Năstase despre despărțirea dintre Simona Halep și Cahill
22/09/2021 LA 17:33