Campionul sârb se pregătește pentru primul meci de la Londra, împotriva lui Diego Schwartzman, programat luni după-amiază. Până atunci, Nole se distrează la filmări, alături de organizatorii turneului din Anglia.
Extrem de amuzat, sârbul l-a imitat pe Cristiano Ronaldo, atacantul lui Juventus. Djokovic a executat săritura clasică a starului portughez și a exclamat la final celebra expresie "Siii", pe care fotbalistul o folosește după ce înscrie.
Filmulețul respectiv s-a viralizat imediat pe Twitter, iar Nole a decis să "condimenteze" și mai mult lucrurile:
Tenis
"Simona Halep este gata să dea banii înapoi!" Dezvăluirea președintelui COSR, Mihai Covaliu
ACUM 8 ORE
"Cristiano, cum m-am descurcat?", a scris, amuzat, Djokovic pe contul personal.

Turneul Campionilor începe luni, la Eurosport

Joi a avut loc la Londra tragerea la sorți a celor două grupe de la Turneul Campionilor (15-22 noiembrie, în direct pe Eurosport și Eurosport Player), ediția din 2020 fiind ultima în această locație.
Competiția reunește în "O2 Arena", din Londra, cei mai buni opt jucători din sezonul în curs, iar singura mare absență este Roger Federer, care și-a încheiat sezonul încă de la începutul anului, după eliminarea din semifinalele Australian Open.
Cei opt jucători au fost împărțiți, la fel ca în fiecare an, în două grupe de câte patru, după cum urmează:
Grupa "Tokyo 1970"
  • Novak Djokovic (1)
  • Daniil Medvedev (4)
  • Alexander Zverev (5)
  • Diego Schwartzman (8)
Grupa "Londra 2020"
  • Rafael Nadal (2)
  • Dominic Thiem (3)
  • Stefanos Tsitsipas (6)
  • Andrey Rublev (7)
Primii doi clasați din cele două grupe se vor califica în semifinale, acolo unde se va juca după sistemul locul unu dintr-o grupă vs locul doi din cealaltă grupă.
Meciurile de la Turneul Campionilor se joacă după regula cel mai bun din trei seturi. Anul trecut s-a impus Stefanos Tsitsipas, iar lupta de anul acesta se anunță mai strânsă ca niciodată. În timp ce Novak Djokovic luptă să-l egaleze la numărul de titluri la Turneul Campionilor pe Roger Federer, care are 6, Rafael Nadal încearcă să-l cucerească pe primul al carierei.
Tenis
Ce a făcut Emma Răducanu când a ajuns acasă, după US Open 2021: "A fost groaznic de greu"
ACUM 10 ORE
Tenis
Novak Djokovic, invitat în România de Ministrul Tineretului şi Sportulului: "Sunt fanul lui!"
ACUM 14 ORE