Dominic Thiem (3 ATP) a obținut ieri a doua sa victorie la Turneul Campionilor 2020, câștigând duelul campionilor ultimelor două Grand Slam-uri disputate, scor 7-6(7), 7-6(4) în fața spaniolului Rafael Nadal. Austriacul a obținut astfel calificarea în semifinalele Turneului Campionilor, după o prestație impresionantă în fața lui Rafa Nadal, tranșată de două tie-break-uri la capătul cărora austriacul a demonstrat o dată în plus că, mental, a ajuns în liga celor mari.
Azi, în ziua dedicată grupei Tokyo 1970, Rafael Nadal și Dominic Thiem s-au întâlnit la antrenamente, iar momentul a ajuns în scurt timp viral. Austriacul l-a salutat pe rivalul lui, care se afla pe teren, la retur. Când l-a zărit pe marginea terenului, marele campion spaniol a avut o replică de zile mari: "Tu nu ai nevoie să te antrenezi azi!"
Tenis
"Alcaraz, Sinner sau Tiafoe au schimbat tenisul!" Thiem, despre noua generație a sportului alb
ACUM 5 ORE

Nadal și Thiem, întâlnire de gradul zero la Londra

În urma partidei de ieri dintre Nadal și Thiem, scorul întâlnirilor directe dintre cei doi a ajuns la 9-6 în favoarea ibericului. Dintre cele 15 partide disputate împreună, doar trei s-au desfășurat pe hard. Thiem a avut câștig de cauză în două dintre acestea. În rest, Nadal și Thiem s-au duelat mai mult pe suprafața lor preferată, zgura.
În ultima întâlnire din Grupa "Londra 2020", Rafael Nadal se va duela cu Stefanos Tsitsipas. Va fi un meci de totul sau nimic pentru iberic: cine se va impune va obține calificarea în semfinalele din O2 Arena. Nadal a reușit în 2020 să-și treacă în palmares al 20-lea Grand Slam din carieră la Roland Garros (al 13-lea pe tărâm parizian), performanță cu care l-a egalat pe recordmanul Roger Federer.
Verifică oferta noastră de Black Friday și asigură-te că nu ratezi niciun moment din transmisiile Eurosport la turneele de tenis din 2020.
Tenis
Borg a dezvăluit adevăratul motiv pentru care Nadal a plâns în hohote la retragerea lui Federer
ACUM 7 ORE
Tenis
Moment istoric pentru tenisul masculin! De 22 de ani nu s-a mai întâmplat așa ceva în ierarhia ATP
IERI LA 13:59